Spumă poliuretanică “All-in-one”, soluție la îndemână pentru multiple reparații și lucrări de amenajare într-o casă
Spuma poliuretanică este un produs de care aproape toată lumea știe. În plus, este folosită ori de câte ori trebuie executată o lucrare de amenajare sau renovare. Pe șantier nu lipsește, deoarece este utilizată aproape întotdeauna.
Cum noi, oamenii, avem inițiativă, nu ne place să ne plictisim și tindem spre perfecțiune, găsim întotdeauna ceva de făcut. În acest momente, utilizarea spumei poliuretanice este cea mai potrivită și mai la îndemână soluție.
Nu a fost dintotdeauna așa. Acum ceva timp în urmă, să fie vreo 25 de ani la număr, acest produs era unul “exotic” pentru România. Din fericire, treptat au apărut lucruri noi, create de cei care au dorit să le ofere semenilor lor produse care să le ușureze munca și să-i ajute să facă lucrări aproape perfecte.
Așa a apărut spuma poliuretanică care este o soluție la îndemână pentru multiple reparații și lucrări de amenajare într-o casă. În prezent, acest produs este folosit în diverse domenii, cel mai des la montarea ferestrelor și ușilor, la umplerea rosturilor, golurilor, spațiilor cu găuri care apar de obicei după ce se montează panouri, canalizări, acoperișuri, instalații etc.
Cu ajutorul unei spume de cea mai bună calitate etanșarea poate fi rezolvată rapid, sigur și în cel mai eficient mod posibil. Odată folosită spuma poliuretanică se asigură protecție termică și fonică, dar și finisare estetică întrucât această spumă poate fi tăiată, acoperită sau vopsită.
Este important însă să nu alegeți orice fel de spumă poliuretanică, ci una de calitate dacă vreți ca rezultatul să fie mereu pe măsura așteptărilor voastre.
De asemenea, în cazul în care vreți să folosiți spuma pentru aplicații diferite, vă oferim o soluție accesibilă tuturor și multifuncțională. Acest lucru înseamnă că o puteți aplica pe aproape orice fel de material, în orice anotimp doriți, cu pistol dar și fără pistol, adică manual. Este vorba despre spuma Penosil EasyPRO All Purpose,care dispune de un pai aplicator special, brevetat.
De ce să alegeți spuma Penosil EasyPRO All Purpose?
Pentru a beneficia de avantaje de care nu veți beneficia folosind alt tip de spumă. Iată câteva dintre avantajele sale:
- Faceți economie de bani întrucât consumați mai puțină energie, deoarece spuma are proprietăți de izolare termică.
• Barieră fonică. Aceasta oferă o izolare fonică extrem de eficientă.
• Umple rapid găuri mari.
• Nu favorizează apariția mucegaiului.
• Se poate vopsi.
Utilizând spuma EasyPRO All purpose veți beneficia de:
2 X Randament mai mare
Spuma de etanșare PENOSIL EasyPRO este o spumă multifuncțională cu aplicator unic EasyPRO, care oferă de două ori mai mult randament față de o spumă standard și un aplicator obișnuit. Acest lucru vă ajută să economisiți bani, deoarece veți avea nevoie doar de jumătate din necesarul de produs estimat.
1,5 X Mai bună izolație fonică și termică
În urma combinației dintre formula unică Penosil EasyPRO și aplicatorul EasyPRO se creează o compoziție „micro - celulă” de spumă complet nouă. Această spumă asigură înalte proprietăți de izolare acustică și termică. Este de până la 50% mai performantă decât spumele standard.
O spumă multifuncțională
Spuma Penosil EasyPRO All Purpose o puteți folosi pentru aceleași scopuri ca orice alt material de etanșare din spumă. Are capacitatea de a adera la aproape orice material utilizat în construcții și o puteți aplica cu ajutorul unui pistol de spumă sau un aplicator EasyPRO.
O spumă pentru toate anotimpurile
Puteți utiliza această spumă în toate condițiile climatice: iarna (de la -10 °C), vara (până la +30 °C), pe ploaie și ninsoare.
O spumă cu presiune pe toc scăzută
La această spumă expansiunea secundară este controlată. Se extinde întotdeauna în spațiu liber și nu reacționează negativ cu materialele cu care este folosită pentru a etanșa.
Cu această spumă de înaltă calitate puteți etanșa toate tipurile de rosturi, pentru izolare termică și fonică. O puteți folosi pentru etanșarea plăcilor de izolație (EPS, vată minerală), țiglelor de acoperiș, în jurul ferestrelor și ușilor. Aplicatorul EasyPRO facilitează umplerea rosturilor greu de accesat.
10 ani de garanție nu înseamnă doar un produs de încredere, de durată și rezistent, un produs cu proprietăți pe termen lung. 10 ani de garanție înseamnă și economie de bani, având în vedere că nu veți mai fi nevoiți să faceți reparații dese a zonelor deja izolate,veți economisi costul materialelor de înlocuire, forţa de muncă, precum şi timpul consumat.
Veți contribui la protejarea mediului. Cu cât mai rar și mai puţine produse veți folosi, cu atât mai puţine reziduuri se vor duce în sol.
Produsele Penosil reprezintă cea mai bună alegere pentru lucrări de amenajare de cea mai bună calitate. Spuma EasyPRO All Purpose poate fi achiziționată din magazinele de construcții din țară dar și din mediul online (penosil.ro, Emag, s.a.).
Pentru mai bine de 20 de ani, produsele Penosil de înaltă calitate au fost folosite în cele mai pretențioase și grele condiții. Penosil reprezintă brandul principal al Wolf Group, unul dintre liderii internaționali care au ca obiect de activitate producția de spume poliuretanice și produse chimice pentru construcții.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News