Data publicării:

Sprijin extern pentru PNL la alegerile prezidențiale 2024 / video

Autor: Elena Aurel | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Crișan Andreescu
Foto: Crișan Andreescu

Nicolae Ciucă, liderul PNL, președintele Senatului, a fost invitat la DC News și DC News TV unde a vorbit despre congresul care se va desfășura la București în martie 2024, dar și despre sprijinul extern de care beneficiază la alegerile prezidențiale de anul viitor. 

Nicolae Ciucă susține că PNL este o forță politică importantă în cadrul Parlamentului European, iar faptul că viitorul congres al Partidului Popular European (PPE) se va desfășura la București reprezintă un „gest de recunoaștere a relevanței pe care PNL o are în interiorul PPE". 

„Urmează să efectuați anul viitor mai multe vizite externe în calitatea dumneavoastră de președinte al Senatului și poate de posibil candidat la președinția României?", a întrebat Bogdan Chirieac. 

„Foarte sincer vă spun că până nu vedem bugetul aprobat, planul activităților externe nu este încă stabilit pentru că urmează activități în țară și ne vor ocupa foarte mult timp. Activitatea externă pentru Partidul Național Liberal va fi găzduirea și organizarea Congresului Partidului Popular European care se va întâmpla la începutul lunii martie. Este cea mai de amploare activitate internațională politică pe care o gestionăm aici în România.

Va fi în București. Este, cred eu, un gest de recunoaștere a relevanței pe care Partidul Național Liberal o are în interiorul PPE și la nivelul Uniunii Europene pentru că suntem, totuși, o forță politică consistentă în Parlamentul European.", a spus Nicolae Ciucă. 

Congresul desfășurat la București, un sprijin al Partidului Popular European pentru PNL

„Evident, congresul desfășurat la București este un sprijin al Partidului Popular European pentru Partidul Național Liberal, faceți parte din PPE, cu ocazia anului electoral 2024”, a completat Bogdan Chirieac.

„Nu se întâmplă doar în România, vor fi alegeri și în alte țări.”, a spus președintele Senatului. 

„E adevărat, dar dumneavoastră vi se oferă o mână de ajutor din partea Uniunii Europene, celui mai important partid din Uniunea Europeană.”, a spus Bogdan Chirieac. 

„Așa este și noi o luăm ca pe un gest de recunoaștere, de apreciere, față de tot ceea ce a însemnat activitatea Partidului Național Liberal, relevanța Partidului Național Liberal în Partidul Popular European.”, a spus Nicolae Ciucă. 

3. -imagine fara descriere- (nicolae-ciuca_73774500.jpg)

Nicolae Ciucă are sprijin european. Ce spune despre sprijinul american 

„Deci candidatul PNL la președinția României are sprijin european. În cazul dumneavoastră, ținând seama că ați fost nominalizat, decorat, de partenerul american, nu se pune problema că  nu va sprijini și Statele Unite.”, a spus Bogdan Chirieac.

„Știți cum văd eu toată această chestiune? Relațiile bilaterale cu partenerii noștri strategici, cu Statele Unite, au rostul lor, au direcția lor pe care se consolidează, pe care se dezvoltă.

Atunci când aducem în discuție partea aceasta de a obține girul pentru un anume demers politic în România, eu cred că nu este realist pentru că, până la urmă, noi ne îndreptăm către cetățeanul român să ne voteze, nu ne votează nimeni din America. Ne pot vota din America cetățenii români care sunt în diaspora din Statele Unite.”, a spus liderul PNL. 

„Deci dumneavoastră vă bazați pe alegătorul român, mai mult decât orice.”, a spus Bogdan Chirieac.

„În orice demers politic pentru că ei sunt cei care ne radiografiază în fiecare zi, ei ne fac analiza în fiecare zi și văd în cel fel noi ne achităm de responsabilitățile care ne revin și, atunci când va veni momentul, suntem absolut dependenți de dreapta judecată a alegătorului atunci când pune ștampila pe noi.”, Nicolae Ciucă la DC News. 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel