Cu cât scade populaţia României într-o lună. Cifre îngrijorătoare
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Trecere pietoni
Trecere pietoni
Sporul natural al populației a fost negativ în luna iulie 2019, decedaţii având un excedent faţă de născuţii-vii de 2.242 persoane.

În luna iulie 2019 s-a înregistrat naşterea a 18.523 copii, cu 4017 mai mulţi copii decât în luna iunie 2019. Numărul deceselor înregistrate în luna iulie 2019 a fost de 20.765, cu 894 decese mai multe decât în luna iunie 2019. Numărul deceselor copiilor cu vârstă sub 1 an, înregistrate în luna iulie 2019 a fost de 112 copii, în creştere cu 7 faţă de luna iunie 2019.

În luna iulie 2019, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat 16392 căsătorii, cu 2054 mai multe decât în luna iunie 2019. Numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr.202/2010 a fost de 2284, cu 147 mai puţine decât în luna iunie 2019. Numărul născuţilor-vii a fost mai mare cu 341 în luna iulie 2019 faţă de aceeaşi lună din 2018, iar numărul persoanelor care au decedat a fost cu 519 mai mare faţă de luna iulie 2018, transmite Mediafax.

Sporul natural a fost negativ atât în luna iulie 2019 (-2242 persoane), cât şi în luna iulie 2018 (-2064 persoane). Numărul copiilor cu vârsta sub un an care au decedat a fost cu 22 mai mare în luna iulie 2019, decât cel înregistrat în luna iulie 2018. Numărul căsătoriilor a fost, în luna iulie 2019, cu 2.650 mai mic decât cel înregistrat în aceeaşi lună din anul precedent. Prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 s-au pronunţat cu 333 divorţuri mai multe în luna iulie 2019, decât în luna iulie 2018.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel