Bianca Andreescu, câştigătoarea ediţiei 2019 a US Open, a fost desemnată Sportiva anului în Canada, o premieră pentru o jucătoare de tenis, informează AFP, preluat de Agerpres.
Andreescu (19 ani), revelaţia acestui sezon în circuitul profesionist feminin, a devenit în septembrie prima reprezentată a Canadei care câştigă un titlu de Mare Şlem la individual, după ce a învins-o pe americanca Serena Williams în finala US Open. Jucătoarea de origine română a câştigat anterior, în luna august, cel mai important turneu canadian, Rogers Cup de la Toronto, o performanţă pe care nicio altă canadiancă nu o mai reuşise din anul 1969.
VIDEO
"Sunt atât de recunoscătoare pentru acest trofeu! Nu mă aşteptam să-l primesc, iar faptul că sunt prima jucătoare de tenis care îl câştigă este şi mai supraealist", a declarat Andreescu, care încheie anul pe locul al cincilea în clasamentul WTA. "Sunt nerăbdătoare să ştiu ce îmi va aduce 2020 şi sunt întotdeauna mândră să reprezint Canada la cel mai înalt nivel", a adăugat ea.
Bianca Andreescu a fost desemnată în unanimitate Sportiva anului în Canada, de către un juriu compus din 30 de ziarişti sportivi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- A murit Naomy, cea mai controversată vedetă a anilor 2000
- Când începe explorarea Cartofului de Aur, cel mai "scump" asteroid din spațiu, estimat la 10.000 de cvadrilioane de dolari. NASA a făcut anunțul
- Semafoarele care educă șoferii. Titi Aur: Spania are de foarte mult timp introdus acest sistem. E demonstrat 100% că sunt utile / video
- Adrian Negrescu: Va fi primul Paște fără miel pentru majoritatea românilor, în condițiile în care prețul cărnii a atins un nivel fără precedent în ultimii 30 de ani
- Weekendul 19-21 aprilie, marcat de un eveniment nemaiîntâlnit din 1941 încoace. Daniela Simulescu: Nu ne plictisim deloc zilele ce urmează!
- Prima luptă între un pilot uman și un avion controlat de inteligența artificială: Un "moment de transformare în istoria aerospațială"
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu
- Paradox cu judecătoarea care nu știa că Sebi a murit. Motivul pentru care a făcut „gogonate“ în sala de judecată / video
- Klaus Iohannis, în Republica Coreea. E prima țară din regiunea Asia-Pacific cu care România a ridicat relațiile la nivel de Parteneriat Strategic, semnat în 2008
- Au început să apară supermarketuri low-cost. Locuitorii se declară încântați de prețurile mult mai mici ale produselor