Sport la oraș. Unde fac mișcare sau se relaxează orășenii?
Află care sunt locurile unde românii se relaxează prin sport.
O proporţie de 61 la sută dintre persoanele din mediul urban din România, care s-au declarat interesate de sport, au practicat alergarea în ultimul an, se arată într-un studiu realizat de Quantix, scrie descoperă.ro.
Conform studiului "Running in Romania", care va fi lansat în prima jumătate a lunii mai de Quantix Marketing Consulting, 31 la sută dintre repondenţi şi-au luat mult mai în serios rolul de practicant de sport anul trecut, fiind mult mai activi decât în 2013. De asemenea, mai mult de jumătate dintre ei intenţionează să îşi aloce mai mult timp pentru sport în viitor.
Dintre cei care practică alergarea, o frecvenţa mai ridicată, de cel puţin 2-3 ori pe lună, se regăseşte la aproximativ 66 la sută. 38 la sută dintre aceştia au mai puţin de un an "vechime", iar aproape jumătate dintre femeile care practică alergarea sunt începătoare.
Cei mai mulţi practicanţi de "jogging" aleargă singuri, 60 la sută, doar 2 la sută dintre aceştia fiind înscrişi într-un club. Majoritatea femeilor care aleargă preferă compania altor persoane.
Locurile preferate pentru alergat sunt în aer liber, 61 la sută aleargă în parcuri şi doar 22 la sută pe bandă în sălile de sport.
Conform raportului "Sport in România, the link between companies, brands and sport" (Sport in România, legătura dintre companii, mărci şi sport), realizat de aceeaşi companie, o proporţie de 91 la sută dintre persoanele din România din mediul urban interesate de sport consideră că acest domeniu este un promotor al imaginii ţării în lume, dar se aşteaptă la o implicare mai mare a statului. 83 la sută dintre cei care au răspuns întrebărilor consideră că se cheltuie prea puţini bani de la bugetul de stat pentru sport.
Studiul a fost realizat online pe un eşantion de 882 respondenţi din mediul urban şi relevă faptul că 89 la sută din populaţia urbană cu vârstă 18-70 de ani este conectată la sport (practică, citeşte sau se uită la sport). Există însă un segment destul de însemnat, 37,9 la sută care se informează, dar nu practică niciun fel de sport.
Un procent de 90 la sută dintre persoanele conectate la sport consideră că activitatea fizică este corelată cu starea de sănătate a populaţiei. De altfel, sănătatea este şi principalul argument pentru care părinţii îşi încurajează copiii să facă sport (84 la sută).
Ca vârstă, segmentul celor între 25 şi 34 ani include cei mai multi practicanţi de sport, în ultimul an înregistrându-se creşteri în toate categoriile de vârstă de peste 25 de ani.
Rapoartele au fost realizate de Quantix Marketing Consulting prin intermediul platformei Sport Insights, care furnizează servicii de cercetare şi consultanţă în domeniul sportului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News