Spitalul din Codlea s-a redeschis, luni, cu secţiile de interne şi pediatrie
Spitalul municipal din Codlea, închis de Ministerul Sănătăţii la 1 aprilie a fost redeschis luni, el funcţionând în prezent cu două secţii, interne şi pediatrie, având o capacitate de 40 de paturi. Pentru secţia interne sunt 25 de paturi din care cinci pentru reumatologie, opt pentru cronici şi 12 pentru acuţi, iar secţia pediatrie are 15 paturi.
Cele două secţii vor fi deservite de 9 medici, 22 de asistente şi 20 de infirmiere.
"Deja, luni am internat patru pacienţi, doi la pediatrie şi trei la interne. Deocamdată spitalul este neclasificat, dar aşteptăm clasificarea în zilele următoare de la Ministerul Sănătăţii unde am trimis toate documentele în acest sens. Pentru anul viitor avem în vedere extinderea activităţii cu încă 10 paturi pentru îngrijiri paliative, pentru care avem nevoie de un medic, şase asistente şi şase infirmiere", a declarat pentru Agerpres, directorul spitalului dr.Claudia Coste.
Directorul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Braşov, Ellemer Wusinczky a precizat că suma de care va dispune spitalului este de sub un miliard de lei pe lună pentru că deocamdată spitalul este neclasificat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News