Data publicării:

Spitalul din Berlin unde este internat opozantul rus Navalnîi a demarat "teste de diagnostic extinse"

Autor: Eduard Pascu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Spitalul Charité din Berlin a început sâmbătă să trateze starea comatoasă în care se află opozantul rus Aleksei Navalnîi prin "teste de diagnostic extinse", informează dpa.

"După ce vor finaliza examinările şi după ce se vor consulta cu familia, medicii vor face comentarii cu privire la boală şi următorii paşi de tratament. Examinările medicale vor lua ceva timp", a anunţat spitalul din Berlin. Aleksei Navalnîi, care se află în comă începând de joi, a ajuns sâmbătă din oraşul siberian Omask la Berlin, la bordul unui avion medical german.

Guvernul federal german "speră că tratamentele de la spitalul Charité vor duce la ameliorarea condiţiei sale de sănătate şi vor permite recuperarea totală" a lui Aleksei Navalnîi, a declarat un purtător de cuvânt al guvernului federal german, transmite Agerpres.

Aleksei Navalnîi se deplasa joi de la Tomsk, în Siberia, la Moscova, cu avionul, când i s-a făcut rău. Aparatul a trebuit să aterizeze de urgenţă la Omsk, în vestul Siberiei. Opozantul a fost internat la spital unde, intrat în comă, a fost plasat la reanimare sub respiraţie asistată.

Susţinătorii săi sunt convinşi că Aleksei Navalnîi a fost victima unei "otrăviri intenţionate" cu "ceva care i-a fost strecurat în ceai". Însă medicii ruşi de la spitalul din Omsk l-au diagnosticat pe opozant cu o boală metabolică a cărei cauză este glicemia scăzută.

Ţări europene au propus transferarea lui Navalnîi pentru a fi tratat în străinătate, dar medicul-şef de la Omsk a anunţat la început că acesta nu este transportabil, întrucât starea sa este instabilă. Decizia a fost calificată de apropiaţii lui Navalnîi ca fiind de natură politică, şi nu medicală, urmărindu-se ca toxinele să iasă din corp şi să nu mai poată fi detectate.

Vineri seara, medicii ruşi şi-au dat acordul pentru transferarea lui Aleksei Navalnîi la Berlin.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel