Spitalele private, lipsite de finanțarea din bani publici
Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a afirmat, sâmbătă, în cadrul unei conferințe de presă, la Târgu Mureș, că finanțarea unităților spitalicești private din fondurile CNAS va fi sistată, prin contractul-cadru care va intra în vigoare de la 1 martie, argumentând că cine îşi dezvoltă o afacere privată "nu şi-o face pe banul public".
Potrivit declarațiilor oferite de ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu, prin această măsură, fondurile acordate de către stat spitalelor publice vor fi majorate cu zece procente, ceea ce va asigura o finanţare superioară a acestor unități şi va micşora din nemulţumirile cetăţenilor.
"În contractul-cadru pe 2013 care va intra, sper, în vigoare la 1 martie, vom sista finanţarea din fondurile Casei pentru unităţile spitaliceşti private. Astfel încât toţi banii publici - vorbim de fondul unic naţional de asigurări sociale de sănătate - să meargă către spitalele publice. Circa 10 la sută exista finanţare pentru sectorul privat, în felul acesta, cu 10 la sută va creşte fondul alocat spitalelor (publice) pentru perioada următoare. Ceea ce, împreună cu cei 200 de milioane de lei pentru anestezie şi terapie intensivă, sper că va asigura o finanţare superioară a spitalelor şi va micşora din nemulţumirile cetăţenilor. Raed Arafat a spus-o de mai multe ori, întăresc şi eu astăzi şi vom urmări această idee: dacă într-o secţie de anestezie şi terapie intensivă, după ce intră acest program în funcţiune, cineva din conducerea secţiei sau conducerea unui spital va cere unui pacient să vină de acasă cu medicamente sau materiale sanitare, acel cineva va pleca pe loc. Pentru că banul public trebuie să se ducă pentru cetăţean şi noi facem aceste eforturi şi ne-am străduit să obţinem aceşti bani şi vedeţi, cu modificările pe care le facem în finanţare, tocmai să încercăm să rezolvăm o problemă", a spus Nicolăescu, citează Mediafax.
Ministrul Sănătății a dat asigurări că, împreună cu Raed Arafat, va analiza și va prioritiza fiecare problemă din sistem pentru ca "uşor-uşor" să găsească "soluţie fiecăreia", deoarece nu pot fi rezolvate toate odată din lipsă de fonduri necesare.
În opinia ministrului Nicollăescu, managerii de spitale private trebuie să îşi gândească investiţia bazându-se pe forţele proprii, nu pe "ce fură de la stat sau din ceea ce încearcă să obţină prin trafic de influenţă", susținând că cine îşi dezvoltă o afacere privată "nu şi-o face pe banul public".
"Eu sunt liberal şi ar fi trebuit să fiu primul care să spun că da, să le dăm, să facem, să... Nu. Sunt liberal, rămân în continuare liberal, dar consider că banul public, în acest moment, este atât de puţin, încât el trebuie foarte bine cumpănit, foarte bine chibzuit. Cineva care îşi dezvoltă o afacere privată nu şi-o face pe banul public. Când îşi gândeşte business plan-ul respectiv, ca să-şi facă investiţia, se gândeşte ce venituri are din ceea ce poate el, nu din ceea ce fură de la stat sau din ceea ce încearcă să obţină prin trafic de influenţă - sau poate printr-o competiţie foarte serioasă şi foarte deschisă, ceea ce mă îndoiesc. Deci, în acest moment, decizia noastră este clară: sectorul public trăieşte din banul public; sectorul privat trăieşte din banul privat", a spus Nicolăescu.
Acesta a mai arătat că "cine va vorbi" din sistemul privat împotriva acestei măsuri "nu va şti ce vorbeşte", precizând că intenționează să reducă prin "soluţii şi metodologii", fenomenul căpușerii sistemului public, prin care medici din sistemul privat își duc bolnavii pentru tratamente în spitalele publice.
De asemenea, ministrul Nicolăescu a adăugat că nu ştie încă dacă le va permite în continuare medicilor să lucreze simultan şi în sistem public şi în sistem privat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News