Data publicării:

'Spidermanul francez', arestat la Londra. O nouă clădire 'cucerită'

Autor: Sebastian Florea | Categorie: Stiri
WhatsApp

'Spidermanul francez', arestat după ce a escaladat una dintre cele mai înalte clădiri din Londra.

Alpinistul care urcă pe zgârie-nori din lumea întreagă, supranumit 'Spidermanul francez', a fost arestat joi, după ce a escaladat una dintre cele mai înalte clădiri din Londra, informează Press Association. Alain Robert, printre ale cărui reuşite se numără escaladarea Burj Khalifa din Dubai (828 metri), a luat cu asalt joi şi clădirea Heron Tower din capitala Marii Britanii.

Ascensiunea ilegală a acestui turn de 202 metri - cunoscut în prezent sub numele Salesforce Tower - a fost realizată, ca şi precedentele, cu mâinile goale şi fără coardă de susţinere. Poliţia londoneză a confirmat arestarea bărbatului în vârstă de 56 de ani pentru tulburarea liniştii publice. Agenţi ai Poliţiei din Londra au ajuns la faţa locului la ora locală 13:37, au înconjurat zona cu bandă de siguranţă şi au oprit traficul, menţinând la distanţă mulţimea de curioşi. Comandantul Karen Baxter a criticat cascadoria, acuzându-l pe aventurierul francez că a provocat o redirecţionare a resurselor umane din cadrul structurilor publice londoneze.

Incidentul din această după-amiază a avut un impact considerabil asupra poliţiei, a altor servicii de urgenţă şi a comunităţii locale. Intervenţia la acest incident a ofiţerilor noştri, a Brigăzii de pompieri din Londra şi a Serviciului de ambulanţă din Londra i-a îndepărtat de urgenţe reale. Închiderea traficului a provocat o perturbare semnificativă a transportului local, iar companiile şi angajaţii lor din clădire au fost, de asemenea, afectaţi în mod considerabil, a adăugat Karen Baxter, precizând că incidentul a inclus un nivel semnificativ de risc pentru siguranţa persoanelor din Heron Tower şi din apropiere.

Alain Robert rămâne în custodia poliţiei, potrivit Poliţiei din Londra. Mulţimea de curioşi reunită la faţa locului, ţinută de poliţie la o distanţă de 1,5 metri de clădire, a izbucnit în urale atunci când Robert le-a făcut cu mâna după ce parcursese aproximativ trei sferturi din înălţimea clădirii, în jurul orei locale 13.59, notează Press Association. Alpinistul a ajuns pe acoperişul clădirii înalte la ora locală 14.14, după o ascensiune de circa 40 de minute.

Escaladă mult mai grea decât a crezut

Managerul său, Bryan Yeubrey a declarat: Sunt foarte bucuros. Cred că a fost o escaladă mult mai grea decât a crezut. Întotdeauna mă bucur când este în siguranţă după toate aceste lucruri. Acum va fi arestat şi va merge la tribunal. Să sperăm că nu vor fi prea aspri cu el pentru că este de fapt un tip foarte bun. Înainte de a porni în cea mai nouă tentativă a lui, Alain Robert, celebru pentru escaladarea fără dispozitive de siguranţă a clădirilor foarte înalte, a declarat: Mă simt cu adevărat viu când viaţa mea este în joc. Poate suna puţin înspăimântător, însă aşa stau lucrurile.

Alain Robert este într-o formă fizică excelentă, iar la cei 165 centimetri înălţime şi 50 de kilograme, are un procent redus de grăsime în raport cu masa osoasă şi musculară, fapt care îl ajută în activităţile atletice extreme. În timpul tentativelor ilegale de escaladare a clădirilor foarte înalte, el poartă întotdeauna paşaportul asupra lui, într-un săculeţ cu pudră de talc, pentru a linişti autorităţile atunci când este arestat.

Alpinistul şi-a ales următoarea ţină luni, după ce a atins-o puţin. Am văzut-o. Am atins-o puţin. Am încercat-o puţin. Nu ştiu de fapt prea multe. Abia când încep să urc, atunci ştiu. Trebuie s-o simt, a declarat el. Au trecut 44 de ani de când fac escaladă. Asta ştiu să fac pentru a-mi câştiga existenţa, pentru a mă exprima şi a-mi îndeplini visele, pasiunea şi pentru a-mi trăi viaţa cât de intens pot. Cu siguranţă este periculos. Am anumite cunoştinţe. Am o experienţă solidă, a mai spus aventurierul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel