Specialiștii români plecați din țară după '89 nu au mai revenit. Dr. Cristiana Ștefan Bodea, despre viața în Canada: A fost copleșitor. Ne-am panicat / video
Dr. Cristiana Ștefan Bodea, doctor biochimist și Directoarea Laboratorului Clinic de la Centrul de Adicție și Sănătate Mentală din Toronto, Canada, a fost invitată la emisiunea „Departe de România" de la DC News și Știridiaspora unde a vorbit despre plecarea din România.
Invitata emisiunii „Departe de România" este Cristiana Ștefan Bodea, de meserie doctor biochimist și Directoarea Laboratorului Clinic de la Centrul de Adicție și Sănătate Mentală din Toronto, Canada. Dr. Cristiana, acum cetățean canadian, s-a stabilit la Toronto în anul 1995, făcând parte din primul val de emigrație după 1989.
Ea ne-a povestit cum e viața de zi cu zi în Canada, cum se vede România după 30 de ani în străinătate, dar și cum sunt văzuți medicii sau specialiștii români atunci când ies din țară.
„Cum v-ați adaptat la viața de acolo? Care a fost cel mai mare șoc cultural?”, a întrebat Gabriel Nuță-Stoica.
„A fost copleșitor. Chiar din momentul în care am ajuns în aeroport și am avut ocazia să vedem cum este orașul, cum sunt străzile, totul foarte mare, foarte larg, copleșitor. Mă întrebăm în gând: „Ce căutăm noi aici?”
La început nu știam cum o să fie. Prima senzație a fost copleșitoare: „Ce căutăm noi aici și cum o să ne descurcăm?”. De la zi la zi începi să te obișnuiești cu gândul că ești în altă parte, că trebuie să-ti găsești un alt rost. Șocant la început pentru că banii cu care veneam noi atunci erau strânși cu multă trudă și erau mulți pentru noi în acel moment, dar se duc foarte repede pe chirie, alte cheltuieli, sunt miște momente de panică la început, dar când ești determinat, când ești pe o anumită cale, când știi că ai de ales între a te adapta sau a pieri, alegi prima varianta.”, a spus Dr. Cristiana Ștefan Bodea.
„Mai țineți minte ce s-a întâmplat cu colegii de promoție, generația dumneavoastră? Au plecat mulți sau ați fost singura norocoasă din clasă?”, a întrebat Gabriel Nuță-Stoica.
„Au mai plecat și alții. Promoția mea nu a fost foarte numeroasă, locurile la secția de biochimie erau întotdeauna limitate, nu erau niciodată mai mult de 20, dar unele dintre colegele mele au plecat cu o bursă sau cu doctorat și nu s-au mai întors. Cu o fostă colegă de facultate chiar m-am întâlnit aici, în Canada, după mulți ani. O altă colegă s-a dus în Suedia. Deci, au fost câțiva dintre noi.", a spus Dr. Cristiana Ștefan Bodea
„Putem vorbi chiar de începutul acestui fenomen migrațional printre specialiștii români, încă din acei ani 1994, 1995. Din experiență dumneavoastră, s-au întors în țară aceste colege sau au rămas în țările unde au plecat?", a întrebat Gabriel Nuță-Stoica.
„Nu. Sunt tot în țările unde au plecat, sau în alte țări. Nu s-au mai întors.”, a spus Dr. Cristiana Ștefan Bodea la emisiunea „Departe de România" de la DC News și Știridiaspora.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News