UPDATE
Guvernul grec va oferi subvenţii pentru majoritatea gospodăriilor până la finele anului, în ideea de a face mai accesibile costurile la energie, pe fondul creşterii preţurilor la gaze naturale, a declarat marţi un oficial guvernamental, transmite Reuters, citat de Agerpres.
Această schemă face parte din pachetul de măsuri de sprijin anunţat sâmbătă de premierul Kyriakos Mitsotakis destinat să îi ajute pe cetăţenii greci să facă faţă creşterii preţurilor de consum.
"Are loc o criză energetică internaţională. Guvernul nostru a decis să îi sprijine pe cei care au văzut cum facturile lor s-au umflat", a declarat ministrul Energiei, Kostas Skrekas.
Acest mecanism de sprijin finanţat de guvern, cu un cost estimat la 150 milioane de euro, va include o subvenţie de 9 euro pentru primii 300 de kilowaţi oră consumaţi în fiecare lună de gospodăriile greceşti, a precizat Kostas Skrekas, adăugând că schema va acoperi aproximativ 70% din gospodării.
În plus, o plată unică anuală oferită de Guvernul de la Atena celor cu venituri mici, astfel încât aceştia să îşi cumpere combustibil de încălzire pentru iarnă, va fi şi ea majorată cu 20%.
De asemenea, principala companie de utilităţi din Grecia, Public Power Corp. (PPC), firmă care este deţinută de stat în proporţie de 51%, va oferi şi ea reduceri mai mari de preţuri gospodăriilor pentru a le ajuta să facă faţă majorării facturilor.
Știrea inițială
Spania va plafona preţurile gazelor naturale, va reduce taxele şi va redirecţiona profiturile companiei energetice, ca parte a pachetului de măsuri menit să scadă preţurile în creştere la utilităţi, a anunţat luni premierul Pedro Sanchez, într-un interviu acordat postului de televiziune TVE, transmite Reuters, citat de Agerpres.
Este inacceptabil ca firmele energetice să profite de pe urma preţurilor ridicate de pe piaţa pentru electricitate. "Vom lua acele profituri extraordinare pe care le fac companiile energetice şi le vom transfera către consumatori". Vom reduce taxa specială pe electricitate la 0,5%, de la 5,1%, a declarat prim ministrul.
Prețurile gazelor vor fi plafonate
Acesta a explicat că redirecţionarea profiturilor de la companiile de utilităţi va fi folosită pentru plafonarea preţurilor gazelor naturale şi reducerea costurilor cu energia pentru consumatori.
Noile măsuri ar urma să fie adoptate în şedinţa de marţi a Guvernului de la Madrid. Analiştii se aşteaptă şi la suspendarea impozitului pentru generare de 7% şi extinderea reducerii TVA până la finalul anului. Măsurile vor avea ca efect reducerea veniturilor guvernamentale în 2021 cu aproximativ 1,4 miliarde de euro, a afirmat Sanchez.
Cererea ridicată pentru gaze naturale şi creşterea preţurilor la certificatele tranzacţionabile pentru emisii au dus la majorarea preţurilor în multe state europene.
Preţul energiei, la un nivel record
Energia spot pentru miercuri se tranzacţionează la nivelul record de 688 de lei pe MWh (peste 140 de euro), pe vârf de consum. Oamenii din piaţă spun că atâta vreme cât piaţa suportă nivelul, România fiind cuplată cu statele vecine, preţurile nu vor scădea.
„Jumătate din achiziţii se fac acum pe piaţa spot, la preţurile de acum. Este greu de spus că se vor schimba lucrurile pe termen lung pentru că totul s-a scumpit, materiile prime, gazul, tot. Mai mult, pieţele sunt cuplate, deci regiunea absoarbe energie şi la preţul acesta“, spune Teofil Mureşan, antreprenorul din spatele grupului E-INFRA.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Dovada așteptării pentru București. Procentele pentru noii candidați, după ruptura PSD - PNL din Capitală - sondaj dcnews.ro