Data publicării:

SpaceX a testat cu succes sistemul de ejectare a astronauților

Autor: DCNews Team | Categorie: Lifestyle
WhatsApp

Compania americană SpaceX a testat cu succes miercuri un sistem de ejectare care ar urma să permită, pe viitor, astronauților de la bordul capsulei sale spațiale Dragon V-2 să poată ameriza lent în cazul producerii unei avarii la lansare, informează AFP.

Capsula experimentală, având ca unic 'pasager' un manechin pe care erau montați 270 de senzori, s-a desprins, așa cum era prevăzut, de la baza aeriană de la Cape Canaveral (statul american Florida) la ora 13.00 GMT, iar testul a durat doar 90 de secunde, întregul proces fiind transmis în direct de NASA, scrie Agerpres.

Capsula Dragon V-2 a fost propulsată de opt motoare SuperDraco până la o altitudine de aproximativ 1.500 de metri, unde sistemul de ejectare s-a separat de capsulă. Puțin după aceea, de pe Dragon V-2 s-au deschis trei parașute cu ajutorul cărora acesta căzut lent către Atlantic, amerizând la aproximativ 1,5 kilometri de țărm.

Sistemul testat se aseamănă cu mecanismul de ejectare al piloților de pe avioanele de vânătoare, deosebirea fiind că, de data aceasta, ejectați sunt nava și echipajul ei, a explicat compania californiană.

Capsula Dragon V-2 urmează să transporte, de la sfârșitul anului 2017, astronauți către Stația Spațială Internațională (SSI) în cadrul unui contract cu NASA în valoare de 2,6 miliarde de dolari.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel