Șova: Ar trebui să ne ridice. Băsescu se împiedică-n șireturi
Ministrul Transporturilor, Dan Şova, a vorbit vineri despre procedura de transfer a acţiunilor Portului Constanţa către Consiliul Local. El a declarat că dacă aceasta ar fi ilegală, cei care au semnat se află "în plină tentativă" şi ar trebui "ridicaţi", precizând însă procedurile sunt conforme regulilor UE.
Dan Șova a fost întrebat, la Mediaş, judeţul Sibiu, dacă a semnat pentru transferul unor acţiuni ale Portului Constanţa către Consiliul Local şi a răspuns afirmativ.
"Domnul preşedinte Băsescu, când vorbeşte de probleme juridice, se împiedică-n şireturi, ca să spun aşa. Normal că am semnat. E foarte greşit informat domnia sa. Vreau să vă spun că transferul a 13 la sută din ceea ce deţine Ministerul Transportului, care are 60 la sută în acest moment, este operaţiunea care se face în conformitate cu regulile Uniunii Europene. Comisia Europeană este informată despre această operaţiune şi aspectele tehnice ale operaţiunii nu vor fi realizate decât în conformitate cu înţelegerea pe care o vom avea şi cu Comisia Europeană. Ce vorbeşte dânsul de infracţiuni...”, a spus ministrul Transporturilor, citat de Mediafax.
"Să ne ridice"
El a arătat că, dacă la Constanţa ar fi vorba despre o ilegalitate, având în vedere că tentativa de infracţiune se pedepseşte, ar trebui să fie "ridicaţi" toţi cei implicaţi.
Citește și: Șova, dezvăluiri despre un judecător numit de Băsescu la CCR
"Vreau să vă spun o chestie anecdotică şi juridică. Dacă acest transfer ar reprezenta o infracţiune, având în vedere că s-a făcut anunţul public, s-a asumat politic, la Ministerul Transporturilor a semnat toată lumea, terminând cu mine, înseamnă că ne aflăm în plină tentativă. Ori, tentativa la o infracţiune se pedepseşte din timpul lui Iustinian. Aşa că, dacă ar fi o tentativă, ar trebui să ne ridice de aici, de la sediu (sediul PSD Mediaş – n.r.), direct de la dumneavoastră. Nu mai aşteptăm, nu ne lasă cineva să comitem infracţiunea şi ne ridică din fază de tentativă”, a continuat Dan Şova.
Avertismentul lui Băsescu
Preşedintele Traian Băsescu a avertizat, joi, că trecerea a 13% din acțiunile statului în proprietatea primăriei Constanța este ilegală, iar cei care vor aviza acest transfer vor răspunde în fața legii.
Vezi și: Avertismentul lui Băsescu legat de Portul Constanța: cine semnează, răspunde în fața legii
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News