Șova a răbufnit. Mesaj fulminant despre Crețu: ”Te numești HABARNAM”
Fostul ministru Lucian Șova îi dă replica europarlamentarului Corina Crețu după ce l-a acuzat că, în calitate de ministru, a spus că trebuie să vorbească cu Liviu Dragnea despre Autostrada A8.
”Ipocrizie/nepricepere! Te numești Corina Cretu "HABARNAM"
- Atât cât am fost ministru al Transporturilor în 2017, tot atâta minte și pricepere are doamna Crețu la fonduri europene și altele.
- Mai bine să spună românilor de ce a rupt cu mâna ei proiectul metroului București - Otopeni în două și a aprobat finanțarea proiectului doar până la Mall Băneasa. De ce am fost nevoiți, eu și o întreagă delagație să ne certăm pe acest proiect cu funcționarii doamnei Crețu, ea lăsându-ne singuri în birou pentru că a plecat la fumat. Iar eu am martori și memorie că ea era comisar în 2018.
- Eu nu fac SF-uri pe vorbe și ochi frumoși. Am făcut o analiză multicriterială, începută în mai 2018 și terminată în decembrie 2018 cu BEI-Passa, validată de Jaspers, pe care am trimis-o la Bruxelles. Constat că dna. Crețu habar nu are de acest lucru.
- Am prins în proiectul de buget 2019 refacerea SF-ului pentru Iași - Tg. Mureș dar și SF + PT pentru Bacău - Brașov, singura autostradă ce va putea fi realizată între Moldova și Transilvania vreodată.
- Cred că dacă nu ține minte cu cine a vorbit, nu ține minte nici ce a vorbit. Cu mine precis nu a vorbit.” scrie fostul ministru al Transporturilor, pe Facebook, în replică pentru Corina Crețu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News