Data publicării:
Soțul Sorinei Pintea, mesaj cutremurător: Asist cum este omorâtă soția mea, ceas cu ceas
Soțul Sorinei Pintea, Ovidiu Goga, susține, într-o scrisoare deschisă, transmisă joi, că soția lui este omorâtă, ceas cu ceas, de agresivitatea procurorilor și de teama medicilor de a interveni.
Potrivit unei scrisori deschise, transmise joi, de Ovidiu Goga, viața soției sale s-a schimbat dramatic în rău din punctul de vedere al sănătății după ce au avut loc perchezițiile DNA.
„Începând cu 28 februarie 2020, ziua în care Sorina m-a sunat și mi-a sus că DNA este la ea în birou, viața ei s-a schimbat radical. Pe parte judiciară, desigur că se vor administra probe și se vor aduce argumente de ambele părți, după care instanța se va pronunța, iar viața personală și profesională sperăm să se refacă la un nivel cât mai decent curând. Însă în rău s-a schimbat dramatic viața din punctul de vedere al sănătății ei. Sorina poate păți oricând - dacă reapar sau se intensifică cauzele ce au declanșat dermatomiozita - ceva ireversibil, atât din cauza bolii în sine, cât și din cauza creșterii dozelor în tratament (scăderea puternică a capacității de a respira, afectarea inimii până la imposibilitatea de a mai susține circulația sângelui, infecții generalizate pe fond de imunitate minimă, ajungerea în scaun cu rotile din cauza necrozei mușchilor, imposibilitatea de a se mai hrăni independentă din cauza necrozei esofagului, diabet sever și deces)”, se arată în scrisoare.
Acesta a susținut că un profesor de la Spitalul Colentina a spus că a avut în toată cariera lui 5 pacienți cu dermatomiozită, din care 2 au murit.
„Și câți medici au expertiză pe o boală care afectează 10 oameni dintr-un milion? Nu e ca un infarct sau cancer în stadiu terminal în care mori subit sau mai ai x luni de trăit. Nu. Dacă nu funcționează tratamentul sau nu îl adaptezi urgent la deteriorări ale situației tale, te stingi pe picioare treptat, până ajungi paralizat, hrănit prin tub și intubat pentru respirație. Asta se poate întâmpla și în 2 – 3 ani. Firește că nu orice medic și, cu atât mai puțin un procuror, un judecător sau un polițist pot observa asta sau își pot da seama că ai început ușor-ușor să aluneci pe panta fără de întoarcere. Sorina poate muri acasă, după ce iese din arestul preventiv, înainte să se pronunțe instanța și nimeni nu va fi vinovat, pentru că nimeni nu va ști”, a scris Goga.
Recăderea în boală a Sorinei Pintea a început în 28 februarie 2020
Acesta a explicat că recăderea în boală a Sorinei Pintea a început în 28 februarie 2020, iar neintervenția prin internare și suport atent, permanent și înalt calificat în zilele imediat următoare „sunt cauza morții ei sau doar a unei chinuite vieți în scaun cu rotile cu respirația pe sfert din cât ar trebui, viață care oricum nu durează cât a unui om sănătos”.
„În fiecare zi din 28 februarie 2020 în arest a început degradarea fizică, pe fondul stresului atât psihic, cât și fizic. A dormit 4 ore în intervalul vineri 28 februarie ora 2.00, moment al nopții în care ia pastila de cortizon zilnic și de la care nu a mai putut dormi în acea noapte a zilei 1 a acuzării - și sâmbătă 29 feburarie ora 21.20. Nu vreau să exagerez și să spun că a avut, poate, o presimțire, dar și când avea insomnii de durere tot mai adormea pe la 6-7 dimineața. Acum nu, s-a dus la serviciu la 7,45 așa nedormită. (…) Iar în boala ei, medicii recomandă regim de 8 ore somn/8 ore activitate/8 ore odihnă, pentru a evita recăderi, reapariții ale simptomelor severe ale bolii”, a menționat Ovidiu Goga.
Acesta a povestit că, miercuri, soția sa i-a spus că a fost șocată și îngrozită de teama personalului medical față de anchetatori/polițiști. „Conferențiarul, la analiza radiologică a esofagului, i-a chemat efectiv pe gardienii care o însoțeau și le-a spus precipitată ceva de genul, ca să se justifice pentru ce va scrie în foaie Sorinei, să nu aibă cumva reclamații/discuții pe viitor. Tot personalul medical era atât de timorat încât nici nu discutau cu ea și nici măcar nu o priveau, decât fugitiv. Se poate să uiți că ești medic și că trebuie să îți faci datoria față de oricine dacă nu sună cineva înainte să îți atragă atenția în sensulEu nu cred”, a mai spus Ovidiu Goga.
Acesta a afirmat că avocatul Sorinei Pintea i-a spus că aceasta are tulburări de înghițire
„Aici, practic, s-a rupt filmul pentru intervenția corectă și la timp pentru evitarea recăderii dermatomiozitei la Sorina. Apoi, fără suportul specialiștilor care îi cunosc istoricul, doamna profesor și colegii ei de la spitalul Sfânta Maria, sănătatea Sorinei s-a înrăutățit rapid și inevitabilul s-a produs, acum este în dermatomiozită cu recădere, care generată fiind de la început, încă din iulie-august, de stres și oboseală, odată ce revine factorul declanșator, atâta timp cât acesta se menține, tratamentul șoc, oricare, are foarte puține șanse de a duce la recuperare sau la oprirea decesului”, a mai susținut Ovidiu Goga.
Soțul Sorinei Pintea reclamă faptul soția sa trebuia să fie internată, așa arestată cum era, să îi fie făcute analizele complete, iar procurorii trebuiau să nu intervină deloc sau să se asigure că personalul medical face totul pentru ca pacientul să fie corect tratat.
Ovidiu Goga a mai explicat că, marți, soției sale i-au reapărut pete pe frunte, negre, iar miercuri și vasculita pe picioare.
„Asist cum este omorâtă soția mea, ceas cu ceas, prin agresivitatea organelor de urmărire penală și teama medicilor de a interveni. Și cât bine a făcut Sorina oamenilor și României! Iar acum nu se găsește un loc în spitalele publice ale României (ea nu a vrut să fie tratată într-un spital privat și nici în străinătate și insistă în acest lucru), pentru Sorina Pintea? (…) Asta s-a întâmplat și se întâmplă cu un om bolnav suspect de o infracțiune, care, întâmplător, a făcut și mult bine românilor și României ca demnitar, ba chiar, paradoxal, a ajutat cel mai mult sistemul medical public, care acum îl respinge de frica DNA sau mai știu eu a cui”, a menționat Ovidiu Goga.
Acesta a făcut apel ca soția sa să fie salvată și tratată medical corect
Ovidiu Goga a mai precizat că dermatomiozita Sorinei Pintea este o boală autoimună rară și foarte gravă cu care este diagnosticată din 5 noiembrie 2019 și care era sub control. Tratamentul medicamentos era atent urmărit și adaptat săptâmânal de echipa de medici de la Baia Mare, sub supravegherea doctorului Ruxandra Ionescu de la Spitalul Clinic „Sfânta Maria”, cu cea mai mare competență din țară în dermatomiozită.
Tribunalul Bucureşti a decis, sâmbătă, arestarea preventivă pentru 30 de zile a fostului ministru al Sănătăţii, Sorina Pintea. Decizia nu este definitivă. Ea este acuzată că a luat de mită sumele de 10.000 de euro şi 120.000 lei, bani ce reprezintă un procent de 7% din valoarea unui contract, relatează Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News