Soțul Cleopatrei Stratan, amenințat cu moartea. "M-am dus la poliție cu dovezi și l-am găsit"
Soțul Cleopatrei Stratan, Edward Sanda a fost amenințat cu moartea. Un internaut l-ar fi terorizat zilnic cu mesaje pe cântăreț, amenințându-l că îl va prinde și îl va omorî.
Edward Sanda a fost amenințat cu moartea. Soțul Cleopatrei Stratan a relatat pentru Can Can cu lux de amănunte întâmplarea care a semănat panică în viața sa. Se pare că un internaut l-ar fi terorizat zilnic cu mesaje pe cântăreț, amenințându-l că îl va prinde și îl va omorî.
Edward Sanda a cunoscut faima în urma hit-urilor care au “împânzit” atât platformele de streaming, cât și televiziunile sau radiourile. Însă expunerea pare să fi venit “la pachet” și cu inconveniente pentru “protejatul” lui Randi. Cântărețul a povestit, într-un interviu exclusiv pentru CANCAN.RO, cum unul dintre așa-zișii săi fani a ajuns să îl amenințe cu moartea, fără motiv.
Edward Sanda, nevoit să alerteze Poliția
Atât comentariile agresive, cât și mesajele care îi periclitau liniștea l-au determinat pe Edward Sanda să meargă la poliție și să îl reclame pe cel ce ar fi intenționat să îi facă rău. După ce a strâns suficiente dovezi, autoritățile l-au ajutat pe cântăreț să dea de urma agresorului, pe care l-au identificat ca fiind un tânăr de 16 ani. Zis și făcut, adolescentul și-a corectat comportamentul la 180 de grade, ajungând chiar să comenteze pozitiv la postările artistului.
"M-am dus la poliție cu dovezi, cu mesaje, cu nu știu ce. L-am găsit și era un puștan de 16 ani!"
“La un moment dat mă amenința unu’ că vrea să mă prindă să mă omoare, un puștan. Mă rog, m-am dus la poliție cu dovezi, cu mesaje, cu nu știu ce. L-am găsit și era un puștan de 16 ani! După aia, că îmi comenta și pe Facebook la postări și după ce m-am dus la poliție și l-am denunțat și am aflat cine e, unde stă, a prins frică cumva sau ceva că l-am dat pe mâna poliției și îmi dădea comentarii pozitive!
Cred că și azi îmi scrie numai de bine! Hai că treci peste comentarii nasoale de hate și negative, dar când te amenință unul cu moartea, nu prea ai cum să treci peste, la un moment dat primeam mesaje în fiecare zi. Am adunat dovezi, m-am dus direct la poliție!”, ne-a declarat Edward Sanda.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News