Data publicării:

Șoseaua Brașov - Buzău, blocată de 16 ore. O stâncă a căzut pe carosabil / FOTO+VIDEO

Autor: Ioan-Radu Gava | Categorie: Stiri
WhatsApp
Șoseaua Brașov - Buzău, blocată de 16 ore. O stâncă a căzut pe carosabil / Foto cu caracter ilustrativ: Pixabay
Șoseaua Brașov - Buzău, blocată de 16 ore. O stâncă a căzut pe carosabil / Foto cu caracter ilustrativ: Pixabay

O stâncă a căzut pe carosabil în zona localității Siriu. Drumul Național 10 este blocat de mai bine de 16 ore.

Traficul rutier este oprit pe DN 10, care face legătura între Buzău – Brașov, la kilometrul 87+200 metri, în zona localității Siriu, din cauza căderilor de blocuri de piatră și arbori de pe versant pe suprafața de rulare. Circulația rutieră a fost întreruptă imediat miezul nopții. Autoritățile iau în calcul să îndepărteze barajul de roci cu ajutorul explozibililor, operațiune care se va putea efectua, cel mai devreme, mâine, informează Știri de Buzău.

Ploile abundente din ultima vreme au generat o alunecare masivă de teren care a dus, în noaptea de miercuri spre joi, 18 martie, la blocarea DN 10, la Siriu. Lucrătorii de la „Drumuri Naţionale” nu au putut intra să cureţe carosabilul cu buldoexcavatoare, deoarece riscul surpării versantului este mare. Echipajele de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, sosite la faţa locului, iau în calcul detonarea stâncii care ocupă o bandă din drumul naţional. Operațiunea se va efectua în cursul zilei de vineri, 19 martie, potrivit BizBrașov.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel