Data publicării:

Sorina Pintea: Cu poveşti nu putem trata pacienţii

Autor: Eduard Pascu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sorina Pintea
Sorina Pintea

Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii participa la Health Forumul cu tema "Focus pe prevenţie. De la politici de sănătate pentru prevenţie, la practică".

Alegeri prezidentiale 2024

"Am lansat o provocare partidelor politice, dar şi preşedintelui pentru a semna un Pact pentru Sănătate pentru că în acest domeniu nu trebuie să existe culoare politică. Sănătatea este a noastră, a tuturor", a spus Sorina Pintea în timpul întâlnirii.

Ministrul Sănătăţii a mai spus că în medicina preventivă este nevoie de programe sustenabile şi a amintit Planul Naţional al Hepatitelor care este un program lansat anul acesta, bugetat, care funcţionează.

"Nu putem să ne permitem Planuri de prevenţie ca cel lansat în 2016, mă refer la Planul Naţional de Cancer care a rămas la stadiul de poveste pentru că nu a fost finanţat. Cu poveşti nu putem trata pacienţii ", a mai spus Pintea.

Ministrul Sănătăţii a mai declarat că Planul Naţional pentru Cancer a fost regândit şi va fi finanţat.

În ceea ce priveşte vaccinarea, Sorina Pintea a declarat că este pro-vaccinare şi chiar pro-obligativitate a informării sau chiar a vaccinării, depinde de rezultatul dezbaterilor existente.

"Am discutat săptămâna trecută când am prezidat Reuniunea formală a miniştrilor Sănătăţii din UE cu ministrul german care a propus măsuri dure pentru cei care refuză vaccinarea pentru că rata de vaccinare a scăzut şi în această ţară. Este nevoie de măsuri concrete în aceste cazuri", a spus ministrul Pintea.

La final, ministrul Sănătăţii a spus că în acest domeniu este important dialogul între toţi cei implicaţi autorităţi, societate civilă, asociaţii profesionale şi de pacienţi.

Vezi și: Sorina Pintea: Unele spitale au cheltuieli foarte mari cu gărzile pentru că nu eficientizează acest proces

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel