Data publicării:
Sorina, Baia de Aramă. Familia adoptivă a făcut publice noi imagini cu fetița. Iată ce spune. Video
Familia adoptivă a fetiței de 8 ani din Mehedinți a făcut, duminică, publice noi imagini, filmate chiar de mama fetei, pentru a demonstra protestatarilor că aceasta este bine. Oamenii care au ieșit în stradă în Baia de Aramă au cerut să vadă imagini cu fetița.
Familia adoptivă a fetiței de 8 ani a făcut, duminică, publice noi imagini, în încercarea de a demonstra celor care protestează în Baia de Aramă că fetița este bine.
Avocatul familiei, Liviu Belulescu, a declarat că imaginile au fost filmate chiar de mama fetei. „E în regulă, fetița e foarte bine. Mama ei o filmează. Nu comentăm despre proteste", a spus avocatul.
Oamenii care au protestat duminică dimineața în fața primăriei din Baia de Aramă au cerut familiei adoptive să prezinte o înregistrare video cu fetița.
În imaginile făcute publice de familia adoptivă duminică se vede cum fata se joacă niște jucării.
Câteva zeci de oameni s-au strâns, duminică dimineața, în fața Primăriei din localitatea Baia de Aramă, județul Mehedinți, și au anunțat că vor pleca cu un autocar spre Craiova. Ei sunt nemuțumiți de modul în care au acționat autoritățile în cazul fetiței de 8 ani care a fost luată cu mascații din casă.
Trei zile de proteste
Proteste au avut loc și vineri și sâmbătă, în fața casei din care a fost luată fetița. Oamenii acuză autoritățile că nu se implică și mai mulți participanți au spus că adopția nu a fost făcută corect.
Fetița a fost luată cu mascaţii vineri din casa în care a fost crescută de un asistent maternal, din Baia de Aramă, județul Mehedinți, după ce copila a fost înfiată de o familie din America.
Momentul în care mascații au intrat în casă și au luat fetița a fost filmat de familia care a crescut-o. În imagini se observă cum copila refuză să meargă cu oamenii legii și strigă „mami, nu vreau să plec!". Și vecinii au fost revoltați de această situație.
Imediat după ce fetița a fost luată din casă a apărut un val de nemulțumiri, oamenii fiind supărați de faptul că fetița a fost luată împotriva voinței ei.
Asistenta maternală care a avut grijă de fetița luată din casă de mascați, la Baia de Aramă, susținea că nu a refuzat adopția copilei și a fost obligată să semneze o declarație gata scrisă.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News