Data publicării:
Sorin Ovidiu Vîntu intră în războiul dintre Pleșu și jurnaliști: O zicere jenantă!
Sorin Ovidiu Vîntul îl atacă pe Andrei Pleșu după ce scriitorul a spus despre mai mulți jurnaliști că sunt ”golani”.
”Unul dintre cei mai importanți intelectuali români, savuros și pestriț în același timp, comite o zicere jenantă în raport cu așteptările pe care le generează, nominalizând niște nume de jurnaliști pe care domnia sa n-ar mai dori să-i vadă și care ar trebui grabnic dați jos, întocmai ca guvernele și politicienii care au avut această bine-meritată soartă. Domnul Pleșu are tot dreptul să aibă "trăiri interne" vizavi de unele personaje care populează spațiul public, are tot dreptul să-și dorească dispariția unora dintre ei din acest spațiu, are chiar dreptul să o afirme cu glas tare în mediile pe care le frecventează sau în valoroasa publicistică a domniei sale. Apare însă întrebarea cum de un intelectual fin, cu un aparat critic atât de sofisticat, nu realizează că:
a) încadrându-i pe domnii Mihai Gâdea, Victor Ciutacu, Rareș Bogdan, Mugur Ciuvică... în categoria celor care trebuie să dispară, domnul Pleșu ne induce ideea ca ceilalți au dreptul să rămână, printre aceștia numărându-se un Dan Tapalagă sau Andreea Pora. Dacă pe Tapalagă l-aș putea cât de cât digera, în ciuda concupiscenței manifestate în raporturile lui cu Băsescu, pe vremea când acesta era președinte (vezi privirile languroase atunci când îi pomenea numele și catifelarea limbii când îi evoca "realizările"), față de doamna Pora, oricât m-aș chinui, nu aș putea simți nimic pozitiv. Modul acesta de a pune problema este o formă de manipulare pe care o resping, convins fiind că nici domnul Pleșu nu are vreo "trăire internă" legată de această doamnă.
b) toată lumea informată, și domnul Pleșu face parte din ea, știe că domnul Sorin Roșca Stănescu este o victimă politică a lui Traian Băsescu. A-l plasa în categoria infractorilor de drept comun, așa cum domnia sa o face, mi-a zdruncinat puternic admirația aproape necondiționată pe care i-o purtam.
c) fiecare dintre jurnaliștii prezenți pe posturile TV este egal cu numărul de telespectatori pe care îi are. Zi de zi, jurnalistul respectiv trece printr-un scrutin electoral, scrutin care are rolul de a-i valida prezența pe post. Îl poți disprețui pe acel jurnalist, poți avea opinii contrare sau îl poți urî, dar a-ți dori să dispară și a o spune în public înseamnă că-ți dorești să dispară și ceea ce reprezintă el, adică suma telespectatorilor săi, pentru că ei sunt cei care îl țin pe post pe respectivul "antipatic". Nu cred totuși că domnul Pleșu disprețuiește jumătate din populația României, ci că mai degrabă de dragul replicii, adeseori sclipitoare, mai dă și câte o bâtă în baltăȚ, a scris SOV pe blogul personal.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News