Sorin Oprescu, apel pe Facebook: Dați un vot pentru Parcul Herăstrău!
Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, lansează, într-o postare pe Facebok, un apel la bucureșteni să voteze petiția intitulată „Salvați Parcul Herăstrău", argumentând că cele șapte hectare din acest parc trebuie să revină în proprietatea bucureștenilor.
„Bucureșteni, dați un vot pentru Parcul Herăstrău! Parcul Herăstrău a fost creat pentru bucureșteni, petrecerea timpului liber și pentru dezvoltarea sportului în general. Cele șapte hectare din Parcul Herăstrău trebuie să revină în proprietatea bucureștenilor!", a scris, marți, pe contul său de socializare primarul general Sorin Oprescu, care distribuie și o petiție online semnată de Liviu Doara.
Sorin Oprescu: Pasajul subteran de la Piaţa Presei Libere, inaugurat pe 1-2 aprilie-VIDEO
"Parcul Herastrau a fost creat prin emiterea Inaltului Decret Regal in anul 1912, prin expropriere de interes public si cu destinatie expresa PROPRIETATEA PRIMARIEI CAPITALEI (orice act emis cu incalcarea Inaltului Decret Regal fiind lovit de nulitate). Cu toate ca toate legile din Romania specifica foarte clar ca Domeniul Public este inalienabil, imprescriptibil, insesizabil, niste baieti destepti rup o parcela de 70000 mp ( 7 hectare) si cu sprijinul autoritatilor corupte reusesc sa-si faca acte de proprietate in mijlocul parcului !!!!!", se precizează în textul petiției, menționându-se și că "Primaria Municipiului Bucuresti prin Primarul General Sorin Oprescu, se alatura luptei noastre, fiind sigurul primar de dupa anul 1990 care lupta pentru redobindirea si reintregirea PARCULUI HERASTRAU, ciuntita de baietii destepti intr-un dispret total fata de lege".
Semnatarul petiției susține că "este momentul ca BUCURESTENII sa puna capat acestor distrugeri si furturi din suprafata si asa insuficienta de verdeata, este momentul sa spunem ca nu vrem ca pe malul Lacului Herastrau sa fie numai circiumi in locul Cluburilor Sportive.
După ce se atrage atenția că "Din 32 de cluburi inainte de 1990, mai sunt doar 3 cluburi si acestea pe cale de a fi distruse", Liviu Doara îi îndeamnă pe români să facă împreună "zid impotriva abuzurilor si fardelegilor" si sa atragă anularea acestor acte care incalca toate legile din Romania".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News