Data publicării:
Sorin Grindeanu, lui Ghinea: Aţi ajuns un Clotilde Armand cu barbă şi burtă
Sorin Grindeanu i-a dat o replică acidă ministrului Cristian Ghinea, în Camera Deputaților.
PSD a prezentat luni moțiunea de cenzură împotriva ministrului Fondurilor Europene, Cristian Ghinea.
"Domnule Ghinea, ministrul zero ați fost, ministrul zero veți rămâne! Zero pentru români și mulți, mulți bani pentru dumneavoastră și colegii dvs.
Domnule Ghinea, ați tratat un subiect vital pentru dezvoltarea României, PNRR-ul, nu cu responsabilitate, nu cu dorința de a face un plan viabil, un plan coerent pentru această țară, pentru ca această țară să se dezvolte cu sprijinul banilor europeni. Ci cu nesimțire, ca astăzi, cu tupeu, cu isterie și iresponsabilitate. Aţi ajuns să fiți un fel de Clotilde Armand cu barbă şi burtă.
Asta sunteți! Un Clotilde Armand care a ajuns să facă crize și pariuri publice la televizor pe miliardele europene, de parcă banii ar veni în țară din mărinimia dvs, cu ca rezultat al anumitor creșteri de taxe și impozite plătite tot de români", a spus Sorin Grindeanu, în Camera Deputaților.
Textul moțiunii de cenzură
"PNRR-ul trimis la Bruxelles de actuala putere este un plan care distruge România pentru următorii cinci ani. Atât mediul economic, cât şi cel academic sau civic au criticat acest plan. Este prima dată în istorie când un program naţional este criticat de întreaga societate. Iar Guvernul sfidează pe toată lumea şi depune un plan care distruge, nu dezvoltă. PNRR-ul care trebuia să dezvolte România a fost confiscat pentru interesele pur economice ale unor grupuri clientelare ale guvernării. Ministrul Ghinea a recunoscut că nu a citit tot planul. Nici măcar nu l-a interesat ce depune. În afară de paginile în care a prevăzut alocări impresionante pentru firmele de casă sau administraţiile actualei puteri. Practic, România va împrumuta 15 milioane de euro doar pentru a hrăni prietenii, firmele apropiate şi membrii de partid care vor vota în congrese. Dezvoltarea, creşterea nivelului de trai, educaţia, sănătatea, infrastructura, agricultura şi firmele româneşti mai pot aştepta", a citit Ştefan Muşoiu din textul moţiunii.
Liberalii, prezenţi la moţiune. Orban: Îl vom susţine pe dl Ghinea
„Până la data de 30 iunie ne vom confrunta cu o moțiune de cenzură depusă de PSD. De asemenea, în cadrul procedurilor parlamentare, vom avea voturi foarte importante, atât la Cameră, cât și la Senat, cât și la nivelul plenului camerelor reunite”, a transmis Orban, la o conferință a Partidului Național Liberal.
„Am luat decizia de a solicita prezența 100% a tuturor senatorilor și deputaților Partidului Național Liberal la toate procedurile parlamentare importante până în data de 30 iunie. Nu știm încă exact când va fi depusă moțiunea de cenzură, dar, în ceea ce ne privește, Partidul Național Liberal este mobilizat pentru a vota împotriva moțiunii de cenzură și, în mod clar, va susține toate demersurile parlamentare care sunt inițiate de coaliție”, a adăugat el.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News