Sorin Cîmpeanu: Manualele de clasa a IX-a ar putea ajunge la elevi în luna decembrie dacă totul merge bine
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat miercuri că manualele şcolare de clasa a IX-a ar putea ajunge la elevi în luna decembrie, 'dacă totul merge bine'.
'Planuri cadru aprobate la final de ianuarie, cu programe aprobate la final de aprilie, cu licitaţie demarată la începutul lunii mai - manualele, pe baza acelor opt ani de experienţă cu privire la durata licitaţiilor şi vorbesc în cunoştinţă de cauză, ar fi în decembrie. (...) Nu a fost nicio licitaţie cu durată de şapte luni. Anul trecut, spre exemplu, licitaţia a fost lansată foarte corect, foarte bine în luna decembrie.' a spus Cîmpeanu.
'Manualele au ajuns în luna octombrie, deci 10 luni. Una este să lansezi licitaţia în luna decembrie şi una este să lansezi în luna mai. (...) Manualele, dacă totul merge foarte bine, vor fi în decembrie şi asta nu este deloc bine', a afirmat Sorin Cîmpeanu, într-o dezbatere organizată de comisiile de Educaţie ale Parlamentului.
El a spus că s-au primit peste 4.000 de propuneri de modificare a variantelor de planuri-cadru puse în dezbatere publică.
'Din cele peste 4.000 de propuneri de modificare a variantelor de planuri-cadru puse în dezbatere în data de 5 ianuarie şi aflate în dezbatere până la finalul acestei luni, am reţinut reluarea unor elemente rezultate în urma unor consultări foarte ample. Profilul absolventului ar trebuie să se bazeze, să aibă în centru încrederea de sine, să aibă în centru învăţarea autonomă, să aibă creativitatea, să aibă spiritul antreprenorial şi să aibă capacitate de alegere şi adaptare.' a declarat Cîmpeanu.
'Acestea sunt concluziile pe care am încercat să le sintetizez în urma a tot ceea ce s-a discutat. Nevoile societale exprimate cel mai frecvent, cu care sunt întru totul de acord, sunt egalitatea de şanse, alfabetizarea funcţională, adaptabilitatea la piaţa muncii, creativitate şi inovare, cultură civică şi democratică. Sunt întru totul de acord şi susţin ca planurile cadru şi mai apoi programele pentru fiecare disciplină să reflecte aceste lucruri', a arătat ministrul Educaţiei.
Potrivit acestuia, nu este 'un lucru deloc simplu' să se adapteze planurile-cadru şi programele la schimbările din societate. 'Se adaugă peste schimbările accelerate din societate şi această perioadă de criză pe care o traversăm, perioadă de criză care ne-a arătat tuturor că viitorul va merge mai accelerat către tele-şcoală, către tele-muncă', a afirmat Cîmpeanu, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News