Data publicării:
Sorana Cîrstea, principala favorită a turneului Transylvania Open WTA 250 Cluj Napoca
Sorana Cîrstea este principala favorită a turneului Transylvania Open WTA 250 Cluj Napoca. Direct pe tabloul principal se mai află alte cinci românce, două dintre ele cu invitație din partea organizatorilor.
Sorana Cîrstea (locul 26 WTA) a devenit principala favorită a turneului Transylvania Open WTA 250 Cluj, după ce jucătoarele Caroline Garcia (Franța, locul 10 WTA) și Donna Vekic (Croația, locul 25 WTA)au anunțat că se retrag din motive medicale.
Turneul se va desfășura în perioada 16-22 octombrie, la sala BT Arena din Cluj-Napoca.
Pe lângă Garcia și Vekic, o altă jucătoare de calibru va lipsi de pe tabloul principal, Anastasia Pavlyuchenkova (Rusia, locul 58 WTA), locul acesteia fiind luat de Ankita Raina, cap de serie pe tabloul de calificări.
”Ediția de anul acesta a Transylvania Open este una specială. Am dus o adevărată luptă pentru a păstra turneul la Cluj pentru că, inițial, oficialii WTA au anunțat întoarcerea în calendarul competițional a turneelor din China.
Iar asta ar fi încheiat povestea competiției care s-a bucurat de un mare succes, atât din partea publicului, cât și a jucătoarelor, care ne-au desemnat anul trecut ca cel mai bun turneu WTA 250 din lume.
Toate aceste aprecieri ne-au motivat și am reușit în final să găsim o soluție pentru a continua.
Suntem încântați să avem confirmate nume mari ale tenisului mondial și multe jucătoare românce.
Abia așteptăm să le vedem în acțiune și sperăm că fanii tenisului vor veni în număr mare pentru a ne bucura împreună de tenis de cea mai înaltă calitate. Ne așteaptă o competiție puternică și un turneu magic”, a declarat Patrick Ciorcilă, directorul turneului, scrie FR Tenis.
În ceea ce privește prezența jucătoarelor din România, pe tabloul de simplu a turneului de la Cluj, pe lângă Sorana Cîrstea se mai află și Patricia Țig (locul 65 WTA – clasament protejat), Ana Bogdan (locul 71 WTA), Jaqueline Cristian (locul 107 WTA), dar și două jucătoare care au primit Wild Card din partea organizatorilor, Gabriela Ruse (locul 185 WTA) și Miriam Bulgaru (183 WTA).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News