Data actualizării:
Data publicării:

Sorana Cîrstea, învinsă la Stuttgart, dorită în echipa BJK Cup

Autor: Sonia Baciu | Categorie: Sport
WhatsApp
FOTO: Agerpres
FOTO: Agerpres

Sorana Cîrstea a fost învinsă în primul tur al turneului WTA 500 Stuttgart.

Sorana Cîrstea, locul 29 WTA, a pierdut în fața chinezoaicei Qinwen Zheng, locul 7 WTA, scor 2-6, 3-6, în turul inaugural al turneului WTA 500 Stuttgart, turneu dotat cu premii totale de 922.573 de dolari. 

Meciul, primul dintre cele două sportive, a fost unul dominat de la un capăt la celălalt de către jucătoarea din China. Zheng a condus cu 3-0 în primul act, respectiv cu 4-0 în setul secund, și deși Sorana Cîrstea a reușit să lege câteva game-uri consecutive nu au fost suficiente.

Românca a suferit la capitolul serviciu, care a funcționat foarte puțin, iar de aici au și fost probleme în a-și face punctele pe propriul serviciu.

Pentru prezența sa pe tabloul principal la Stuttgart, turneul unde campioană aen-titre este Iga Swiatek, Sorana Cîrstea va primi 1 punct WTA și 8.550 de dolari.

Sorana Cîrstea, dorită în echipa BJK Cup

Echipa națională a României s-a calificat, în premieră, în turnul final al Billie Jean King Cup, după ce a câștigat în fața reprezentativei Ucrainei, scor 3-2.

 Turneul final se va desfășura în 12-17 noiembrie, la Sevilla, și va aduce laolaltă cele mai bune 12 țări: Canada (campioana en-titre), Italia (finalista din 2023), Cehia (beneficiara unui wild-card), Spania (țara gazdă), Australia, Marea Britanie, Germania, Japonia, Polonia, Slovacia, SUA și România.

George Cosac, președintele FR Tenis, a afirmat că România are potențial pentru a deveni campioană mondială, după succesul de la finalul săptămânii trecute. Mi mult decât atât, Cosac a spus despre actualul căpitan, Horia Tecău, că vrea să le readucă în lot pe Simona Halep, Sorana Cîrstea și Irina Begu, trei dintre veteranele echipei României.

”Horia Tecău este cel care face convocările. Dar, cred eu, pe lângă Ana Bogdan și Jaqueline Cristian care și-au câștigat locul în echipă, rămâne de văzut cum se vor simți, în toamnă, Simona Halep, Irina Begu și Sorana Cîrstea.

Eu cred că e posibilă revenirea Soranei. Știu că s-a retras, dar cred că ar putea să treacă peste orgoliu când în discuție ar fi titlul de campioană mondială. Discuțiile le va purta Horia. Da, eu cred că ar putea fi realizată o performanță extraordinară la Sevilla.

Să nu uităm că, la începutul competiției Billie Jean King Cup, au fost înscrise 135 de formații. Acum, noi ne numărăm printre primele 12 din lume. De ce să nu ne gândim la titlul mondial?”, a declarat George Cosac, pentru sportpesurse, citat de digisport.ro.

Potrivit site-ului oficial al Billie Jean King Cup, cele 12 echipe vor fi împărțite în patru grupe de câte trei.

Cele patru câștigătoare ale grupelor vor avansa în semifinale, iar în finală se va decide campioana mondială.

Citește și: România s-a calificat la turneul final al Billie Jean King Cup. Răsturnare de scor cu Ucraina

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel