Data publicării:

Sorana Cîrstea-Dayana Yastremska, scor final în semifinala WTA de la Lyon

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Sport
WhatsApp
Sorana Cîrstea pierde semifinala turneului WTA de la Lyon
Sorana Cîrstea pierde semifinala turneului WTA de la Lyon

Sorana Cîrstea a fost învinsă de ucraineanca Dayana Yastremska în semifinala turneului WTA de la Lyon.

Yastremska (140 WTA, beneficiară a unui wildcard) s-a impus după două ore și 31 de minute de joc, scor 7-6(5), 4-6, 6-4.

După ce s-a confruntat cu unele probleme fizice în primul set, pierdut la tiebreak, cu 6-7 (5), Sorana Cîrstea a revenit și a egalat situația la seturi, câștigând actul secund cu 6-4, după ce fusese condusă cu 0-3.

În decisiv, Yastremska a avut 2-0 și 4-1, cu un break avans, însă la 5-3 a irosit 3 mingi de meci pe propriul serviciu, Cîrstea făcând break-ul.

În game-ul imediat următor, ucraineanca a replicat cu un nou break, cu care a închis meciul și a obținut calificarea în finală, unde o va întâlni pe chineza Shuai Zhang, favorita numărul 8.

Pentru prezența în semifinală, Sorana Cîrstea va fi recompensată cu 8.145 euro și 110 puncte WTA, care o vor aduce cel mai probabil pe locul 27 al clasamentului mondial.

Vezi și: Sorana Cîrstea s-a calificat  în semifinale de la Lyon. Ce se întâmplă cu Simona Halep

"Încă sunt undeva în nori, trebuie să-mi dau seama ce simt. A fost un meci foarte dificil. Am fost pierdută după ce am cedat acele mingi de meci, în setul al treilea, când eram pe propriul serviciu. M-am încurajat apoi și am simțit că pot totuși să câștig, mai ales pentru că am primit multă susținere din public. Nu m-am așteptat să primesc atât de multă susținere, când am plecat din Ucraina și am postat acele fotografii pe Instagram" - Dayana Yastremska după meci, purtând drapelul Ucrainei pe umeri.

„A fost un meci foarte greu", a spus Yastremska, după partida cu Cîrstea. „În setul al treilea, când am avut mingi de meci și am pierdut acel game, am fost un pic nemulțumită. M-am gândit că sunt terminată, am pierdut, pentru că nu mai am putere. Apoi toată lumea m-a susținut, m-a susținut și am simțit că pot să o fac.

Yastremska va lupta pentru al patrulea trofeu din carieră și primul după cel câștigat la Strasbourg 2019. Adversara ei, chineza Zhang, locul 64 WTA, este în căutarea celui de-al treilea titlu din circuitul WTA și primul după cel de la Guangzhou 2017.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel