Sondaj Sociopol - probleme pentru SOS România. Palada: Românii nu trebuie să uite cine e Șoșoacă, un fel de Nicușor Dan și Kovesi / video
Sociologul Mirel Palada a comentat datele sondajului SOCIOPOL care o plasează pe Diana Șoșoacă pe locul șase la alegerile europarlamentare, cu doar 3%.
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri europarlamentare, conform unui sondaj SOCIOPOL, oamenii ar vota astfel:
PSD - 29%
AUR - 23%
PNL - 17%
USR PMP FD - 13%
UDMR - 5%
SOS România - 3%
Sociologul Mirel Palada a comentat acest subiect la DC News și DC News TV.
„Până în 2020, Diana Șoșoacă făcea spume la gură mai rău ca Angi Șerban pentru Laura Codruța Kovesi, Monica Macovei și USR. Oamenii trebuie să-și aducă aminte. Diana Șoșoacă a fost un fel de Nicușor Dan și Kovesi, o trompețică foarte virulentă”, a zis Mirel Palada.
„Dacă nu exista Diana Șoșoacă cu 3%, AUR ar fi fost la 26-27%. Polul suveranist crește năvalnic nu doar în România, ci în toată Europa”, a spus sociologul.
„Dianei Șoșoacă i s-a schimbat orientarea. Până în 2020, făcea spume la gură pentru că era nevoie de ea pe zona de năvălnicie USR-istă. Din 2020 încoace, a schimbat placa pur și simplu, exact cum a făcut Traian Băsescu când a trecut, peste noapte, la populari. Dianei Șoșoacă i s-a zis să nu mai alerge în partea respectivă, ci în cealaltă parte. Și de atunci a devenit cea mai mare naționalistă și suveranistă. Ea îndeplinește scopul să fărâmițeze mișcarea suveranistă - care iată că a ajuns aproape la 25%. Cel mai important lucru pe care îl face ea este nu doar fărâmițarea, ci aruncarea în derizoriu a ideii de suveranism și de euroscepticism, la fel cum Vadim Tudor avea unul din scopuri să arunce în derizoriu ideea de național. Corneliu Vadim Tudor era o persoană foarte inteligentă, dar în același timp foarte cabotină. L-am văzut în mai multe situații în care era pur și simplu on/off”, a mai zis sociologul la DC News și DC News TV, în emisiunea „Ce se întâmplă” cu Răzvan Dumitrescu.
VEZI ȘI: Sondaj Sociopol prezidențiale și europarlamentare 2024: Cine ar fi câștigătorii dacă duminica viitoare ar fi alegeri - https://www.dcnews.ro/sondaj-sociopol-prezidentiale-si-europarlamentare-2024-cine-ar-fi-castigatorii-daca-duminica-viitoare-ar-fi-alegeri_946469.html
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News