Data publicării:

Sondaj PDL: ARD ajunge la 23%. Vezi și scorul USL

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp
ard
ard

Liderii ARD încep să se agite din cauza sondajelor care au început să ardă. Întruniți, joi, pentru o analiză în vederea evitării unui dezastru la alegerile din 9 decembrie, ARD speră într-un procent apropiat cifrei de 23-24 la sută din cvorum.

În sondaje, PDL spune că stă bine, dar că vor să fie şi mai bine. Colegiul Director al PDL a fost convocat tocmai pentru a pune presiune pe liderii din teritoriu să facă tot ceea ce e omeneşte posibil în ultima săptămână de campanie în condiţiile în care cercetările sociologice arătau clar că sigla ARD e mai puţin cunoscută şi acceptată ca a PDL-ului.Cifrele sondajului CSOP, care realizează sondajele liberal-democraților,  arată astfel la o prezenţă estimată la 48%:

 USL - 48%

ARD - 23%

PPDD - 12%

Totuși, tensiunile din ARD au explodat în cursul aceste săptămâni, când Vasile Blaga, dar și Cezar Predca l-au acuzat pe Mihai Razvan Ungureanu că nu este activ în public. De altfe, fostul premier nu a participat nici joi la Colegiul Director al PDL. Tot mai multe voci din PDL spun că asocierea cu PNȚCD, Forța Civică și Noua Republică nu numai că nu a ajutat PDL-ul, ba chiar l-a tras în jos. Dincolo de procente, vestea care i-a năucit pe pedeliști a fost aceea că populația nu prea știe ce reprezintă ARD.

Pesurse.ro scrie că scorul real al Alianței România Dreaptă ar fi între  între 11 și 14% și tendința nu e de creștere, în condițiile în care președintele PDL spunea recent că un scor sub 20% ar fi un dezastru pentru partidul său.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel