Sondaj Ires: Ce cred românii despre Trump, Iohannis, Rusia, războiul din Ucraina și UE

FOTO: Freepik @Drazen Zigic
FOTO: Freepik @Drazen Zigic

Trei sferturi dintre români percep pozitiv alegerea lui Donald Trump în funcția de președinte al SUA. 

Dacă 62% dintre participanții la sondaj cred că alegerea lui Trump este pozitivă pentru toți cetățenii lumii, 64% o apreciază astfel pentru români. Șapte din zece români cred că alegerea lui Trump este un lucru bun pentru cetățenii americani. În jur de un sfert (27%) dintre participanții la sondaj consideră alegerea lui Donald Trump drept un lucru rău pentru români sau pentru cetățenii lumii și un procent mult mai mic pentru SUA (18%).

Părerea românilor despre Rusia este, în acest moment, preponderent negativă. 38% dintre respondenți cred că Rusia este un adversar cu care suntem în conflict, în timp ce 13% cred că este un rival cu care trebuie să concurăm. Alți 32% dintre participanții la sondaj cred că Rusia este un partener necesar cu care trebuie să cooperăm strategic, iar 7% cred că Rusia este pentru România un aliat care ne împărtășește interesele și valorile.

Opinia a trei sferturi dintre români despre China este că această țară are șanse în următorii 20 de ani să fie cea mai puternică din lume, chiar mai puternică decât SUA. Peste un sfert dintre participanții la sondaj cred că este foarte probabil ca acest lucru să se întâmple, jumătate cred că acest lucru este probabil să întâmple, în timp ce o cincime cred contrariul.

În ceea ce privește războiul din Ucraina, 86% dintre români cred că o înțelegere între Ucraina și Rusia este cel mai probabil scenariu pentru finalizarea conflictului. 8% cred că este posibil ca Rusia să câștige războiul și numai 5% că acesta ar putea fi câștigat de Ucraina.

Peste 60% dintre români cred că Uniunea Europeană este o putere care poate trata de la egal la egal cu puterile globale, în timp ce 36% cred contrariul.


Proiectiv, peste jumătate (53%) dintre români cred că, în următorii zece ani, UE va avea o influență globală mai mare sau cel puțin egală cu cea pe care o are în prezent. 29% dintre cei chestionați cred că va avea influență mai puțină, în timp ce 15% dintre participanții la sondaj sunt de părere că UE nu are nici în prezent influență globală și nu va avea nici în viitor.

Încrederea românilor în câteva dintre figurile proeminente ale politicii externe actuale este dominată de Donald Trump: 45% declară că au foarte multă și multă încredere în președintele SUA. El este secondat de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen (23%). În Elon Musk, cel mai bogat om din lume și numit de Donald Trump la conducerea Departamentului pentru Eficienţă Guvernamentală (DOGE) din SUA, cu scopul revizuirii şi reducerii drastice a cheltuielilor guvernamentale americane, au foarte multă și multă încredere 18% dintre români. În Viktor Orbán, premierul Ungariei, au multă și foarte multă încredere 12% dintre români, la fel ca și în președintele Rusiei, Vladimir Putin. Pe ultimul loc în acest clasament se află președintele României, Klaus Iohannis, a cărui cotă de încredere este de 8%.

Fișa tehnică a studiului:


Volumul eșantionului: 1.193 respondenți, 18+


Tipul eșantionului: simplu, aleatoriu, reprezentativ pentru populația adultă, neinstituționalizată din România


Reprezentativitate: eroare maximă tolerată de ± 3%


Perioada realizării anchetei: 27 - 31 ianuarie 2025


Beneficiarul sondajului: Sondajul face parte din programul de responsabilitate socială dezvoltat de IRES și este autofinanțat.


Metoda de culegere a datelor: Datele au fost culese prin metoda CATI (Computer Assisted Telephone Interviewing)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel