Data publicării:
Sondaj INSCOP: Nicolae Ceaușescu, cel mai potrivit fost președinte al României
Rezultatele unui sondaj INSCOP Research, realizat în perioada 1-6 iulie, relevă că românii îl consideră pe Nicolae Ceaușescu cel mai potrivit fost președinte al țării, în timp ce aproximativ 23,9% dintre respondenți consideră că niciunul dintre președinții pe care România i-a avut nu s-a ridicat la înălțimea funcției.
Pentru 24,7% dintre respondenți, Nicolae Ceaușescu a fost cel mai potrivit președinte pe care l-a avut România. Pe următoarele poziții în top se situează în ordine, Ion Iliescu, cu 19,1% din opțiunile publicului, Traian Băsescu — pe locul al treilea, cu 14,2%, iar Emil Constantinescu — pe patru, cu 9,7%, scrie Agerpres.
Citește și Înregistrări Bercea-Băsescu. Probe compromițătoare pentru Traian Băsescu, dispărute
23,9% dintre respondenți consideră, însă, că niciunul dintre cei patru nu s-a ridicat la înălțimea funcției. Proporția celor care nu au răspuns la această întrebare a fost de 8,4%.
Interpretând datele obținute, Darie Cristea, coordonator proiecte INSCOP, susține că: "În realitate, vorbim despre o falsă pozitivare a unui Nicolae Ceaușescu care este asociat cu o perioadă percepută ca mai ordonată din punct de vedere al vieții cotidiene, dar ale cărei lipsuri s-au mai uitat. Pozitivarea relativă a lui Ceaușescu vine și în scopul evidențierii imaginii totuși defavorabile pe care publicul o are cam despre toți președinții postdecembriști ai României. Să nu uităm că spre finalul mandatelor toți aceștia au încheiat cu un nivel redus de încredere publică", adaugă Darie Cristea.
Citește și Traian Băsescu și Nicolae Ceaușescu, tratament egal în străinătate
Sondajul a fost realizat de INSCOP Research la comanda cotidianului Adevărul în perioada 1-6 iulie. Volumul eșantionului a fost de 1.055 persoane și este reprezentativ pentru populația României de 18 ani și peste 18 ani.
Eroarea maximă admisă a datelor este de ą 3%, la un grad de încredere de 95%, eșantionul fiind de tip multistratificat, probabilistic. Metoda folosită a fost cea a sondajului de opinie pe baza unui chestionar aplicat de operatorii de interviu la domiciliul respondenților.
Chestionarele au fost aplicate în 38 de județe și Municipiul București, într-un total de 75 de localități (orașe mari, medii și mici, comune, sate). Eșantionul a fost validat pe baza datelor oficiale ale Recensământului populației din 2011.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News