Sondaj în Ungaria: Viktor Orban păstrează o majoritate strânsă. Nici Partidul Socialist, nici Jobbik nu mai intră în Parlament
Data publicării:
Autor: D.C.
WhatsApp
Ungaria, țara care își monitorizează permanent ziariștii, se laudă ca fiind mai liberă decât statele Occidentale. Șeful de cabinet al premierului: Oricine poate să publice conform propriilor orientări
Ungaria, țara care își monitorizează permanent ziariștii, se laudă ca fiind mai liberă decât statele Occidentale. Șeful de cabinet al premierului: Oricine poate să publice conform propriilor orientări
Crizele suprapuse din Ungaria (COVID, inflație, gaze-energie) n-au afectat prea mult coaliția aflată la guvernare, dar au scos două partide importante din Parlament.

Potrivit unui sondaj de opinie efectuat de Institutl "Nézőpont", coaliția între FIDESZ (poartidul lui Viktor Orban) și KDNP (Partidul Popular Creştin-Democrat) ar întruni majoritatea voturilor alegătorilor, dacă alegerile parlamentare ar avea loc în această duminică, potrivit Rador.

Mai mult de jumătate din populaţia ungară - 52 la sută - ar vota pentru această alianţă de partide, scrie ziarul ungar "Magyar Nemzet" în ediţia sa de luni, citat de agenţia de presă MTI.

Partidul lui Ferenc Gyurcsány, Coaliţia Democratică (DK), este în continuare cel mai puternic partid de opoziţie, cu 12%. După DK, urmează îndeaproape formaţiunea Patria Noastră, cu 9 procente. Sprijinul Partidului Câinele cu Două Cozi aproape s-a triplat, atingând, de asemenea, 9 procente, astfel că ar accede în Parlamentul ungar ca al treilea cel mai puternic partid, potrivit datelor sondajului.

Printre perdanţi se numără partidul Momentum, cu 5 procente, care ar accede la limită în Parlament, însă sprijinul partidului este în prezent jumătate faţă de cel al partidului condus de Ferenc Gyurcsány, cu care concurează în lupta continuă pentru conducerea stângii.

Dintre celelalte partide parlamentare de opoziţie, nici Jobbik, nici Partidul Socialist Ungar (MSZP), nici formaţiunea Politica Poate Fi Altfel (LMP), şi nici formaţiunea Dialog pentru Ungaria (Párbeszéd) nu ar intra în Parlament. Nici reprezentanţii coaliţiei de stânga din afara Parlamentului nu ar atinge pragul eletoral de cinci la sută: partidul fostului candidat al stângii la funcţia de premier al Ungariei, Péter Márki-Zay, Partidul Popular Ungaria Tuturor, precum şi organizaţia fostului preşedinte al Jobbik, Péter Jakab, numită Mişcarea pentru Popor (A Nép Pártján), ambele au doar 2% din opţiunile electoratului, potrivit Institutului Nézőpont.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel