Data publicării:

Sondaj: Hollande, cifre dezastruoase la final de mandat

Autor: Tudor Curtifan | Categorie: Stiri
WhatsApp

Circa 70% dintre francezii intervievați în cadrul unui sondaj consideră că socialistul Francois Hollande a fost un președinte slab, opinie împărtășită atât de electoratul de stânga, cât și de cel de dreapta, relatează joi agenția EFE, scrie Agerpres.

Dintre persoanele chestionate, 83% sunt nemulțumite în special de măsurile economice și sociale luate de președintele aflat la final de mandat, această părere negativă fiind înregistrată în rândul a 59% dintre participanții la sondaj care s-au declarat simpatizanți ai socialiștilor.

Totuși, mai mult de jumătate dintre cei chestionați, respectiv 54%, au apreciat favorabil măsurile luate la capitolele securitate și combaterea terorismului.

Un procent similar au apreciat pozitiv reformele conduse de Hollande în societate. Agenția spaniolă de presă consemnează ca exemplu legalizarea căsătoriilor între homosexuali, dar remarcă aici o fractură de opinie în funcție de poziționarea ideologică. Astfel, în timp 86% dintre simpatizanții socialiști participanți la sondaj se declară pentru legalizarea acestor căsătorii, numai 28% dintre simpatizanții dreptei au aceeași părere.

Francois Hollande, care nu candidează la scrutinul prezidențial din 23 aprilie, s-a evidențiat pe tot parcursul mandatului său drept președintele în funcție cu cea mai scăzută cotă de popularitate dintre toți președinții celei de-a V-a Republici.

Dar și predecesorul său, conservatorul Nicolas Sarkozy, a avut perioade cu o popularitate la cote foarte reduse, cum s-a întâmplat în mai 2011, cu un an înaintea încheierii mandatului, când sondajele arătau că aproximativ 73% dintre francezi erau nemulțumiți de modul în care el gestiona problemele țării.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel