Urmărește emisiunea live
SONDAJ: Geoană vs. Kovesi la prezidențiale, procente intenție de vot. Prognoză pentru parlamentare
Data publicării:
Autor: Roxana Neagu
WhatsApp
Iată cum este apreciată scena politică a României în an preelectoral. 

Un ultim sondaj de pe scena politică, realizat de AtlasIntel, care precizează că este singura companie de sondare a opiniei publice pe canal exclusiv digital notat cu nota ”A” în clasamentul FiveThirtyEight, arată ce candidat susținut de PSD ar marca un succes în fața potențialei candidate la prezidențiale Laura Codruța Kovesi. 

Geoană, avans considerabil în fața lui Kovesi

În contextul în care se vehiculează tot mai des posibila candidatură a fostei șefe DNA la alegerile prezidențiale din 2024, acest sondaj vine să arate ce candidat ar înregistra un real succes în fața Laurei Codruța Kovesi. Astfel, conform rezultatelor sondajului, Mircea Geoană, actual secretar general adjunct al NATO, ar avea 28,5% intenție de vot, pe când Laura Codruța Kovesi s-ar plasa pe al doilea loc, cu 20,7%. 

Ciolacu, despre susținerea unui independent la prezidențiale

"Am stabilit cu colegii mei şi vom face o modificare statutară - candidatul pentru alegerile prezidenţiale nu va mai fi desemnat de către Comitetul Politic Naţional. Vor fi alegeri preliminare în interiorul partidului pe o perioadă de timp limitată, cine doreşte, în fiecare organizaţie vor merge candidaţii, să vedem, statutar, chiar susţinerea unui candidat independent, să vedem dacă doresc. Să lărgim cât putem de mult această posibilitate şi opţiune a cuiva să candideze şi să fie susţinut de PSD", spunea Marcel Ciolacu, la DC News.

Citește și: Mircea Geoană, candidat la președinție? ”Unde mă duc, eu fac o figură frumoasă pentru România. Fac reclamă României”

Alegerile parlamentare, intenție de vot

Cu privire la președintele României, sondajul arată că acesta ar continua să aibă un procent de aprobare de peste 30% (31,4%), marcând și nehotărâți (12,5%). 9,6% au o părere foarte bună despre președintele României, 31,2% normală, iar 6% sunt nehotărâți. 

În ceea ce privește alegerile parlamentare, social-democrații ar continua să fie pe primul loc în intenție de vot, cu aproape 25% din voturi. AUR și PNL ar fi la 17%. 

Cu privire la situația țării, situația personală și situației pieței de muncă, remarcăm că țara e aproape împărțită perfect la trei: 32% consideră că direcția țării noastre este bună, 37% că va rămâne la fel și 31% văd o direcție negativă. În ceea ce privește situația personală, a familiei, 28% văd o direcție spre bine și cei mai mulți, aproape jumătate (46%), consideră că situația lor va rămâne la fel. Situației pieței de muncă este văzută negativ, 34% consideră că se va înrăutăți, 41% că va rămâne la fel și doar 25% au o părere pozitivă în acest sens. 

Vezi în galeria foto graficele sondajului. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel