”Doamna Kovesi a înregistrat un regres în ultimele luni, date fiind ultimele teme de presă, însă încrederea în DNA este undeva peste 35%. Imaginea DNA înseamna în cea mai mare parte a ei imaginea Laurei Codruța Kovesi însă am observat că oamenii fac o diferență între instituții și activitatea celor care o populează. Din această perspectivă, instituția DNA e la o cotă relativ ridicată spre deosebire de încrederea în, până mai ieri, șefa instituției care era într-un trend descrescător, evident. Instituția este peste 35% încredere în DNA, iar doamna Kovesi este undeva la 20 și ceva la sută astăzi când vorbim. Încrederea nu e intenție de vot, e favorabilitate, este încrederea în munca desfășurată de o persoană sau alta.” ne-a spus sociologul Marius Pieleanu.
Ipoteză despre funcția Laurei Codruța Kovesi
Cât despre șansele la prezidențiale, directorul Avangarde afirmă că ”Astăzi, când vorbim, ar avea șanse destul de mici. Indiferent de favorabilitate, pe care o are pe persoană fizică, ca să ieși președintele țării ai nevoie de un partid puternic care să te sprijine. Noi nu am văzut președinți decât din partea PSD sau din partea forțelor de dreapta unite, mi-e greu să cred că USR, care se zbate între 5% și 8%, poate să susțină un candidat cu șanse la președinție. Poate fi jucător USR-ul în alianță cu alte partide de dreapta și propunând un singur candidat. Mi-e greu să cred că toată dreapta se va reuni pentru susținerea doamnei Kovesi. Avem un candidat anunțat foarte puternic, Klaus Werner Iohannis, ne așteptăm să-l avem și pe Dacian Cioloș, prezența potențială a doamnei Kovesi ar fărâmița și mai mult dreapta. E puțin probabil, eu mă aștept ca doamna Kovesi să primească o funcție importantă într-o structură europeană sau poate trimisă de statul român într-o funcție diplomatică undeva în lume. Mi-e greu că se va mulțumi doar cu o funcție de procuror.”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- De ce nu ni se arată cum se fac crenvurștii. Bulai: Am văzut cu ochii mei ce se întâmplă la o fermă de curcani / video
- SRI, mai necredincios ca Toma în noaptea de Înviere. Mesaj simpatic / foto
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare
- O biserică de o frumusețe rară din România, construită în 1878, a ars în totalitate în noaptea de Înviere / foto