Sondaj Avangarde: PNL, umăr la umăr cu PSD la europarlamentare
Partidul Național Liberal este cu un procent în spatele colegului de coaliție, PSD, într-un sondaj realizat de Avangarde la nivelul municipiului București privind intenția de vot la europarlamentare.
La nivelul Capitalei, 33% dintre persoanele chestionate de Avangarde spun că, în eventualitatea în care duminica viitoare s-ar organiza alegeri europarlamentare, ar pune ștampila de vot pe PSD. PNL le suflă în ceafă social-democraților, 32% dintre respondenți declarându-și opțiunea pentru liberali.
În ultimele sondaje realizate la nivel național, PSD surclasa PNL, care nu a reușit să treacă în nicio cercetare sociologică referitoare la europarlamentare de 25%. Scorul mare obținut în acest barometru de opinie de liberali se explică prin simpatia de care s-au bucurat întotdeauna peneliștii în rândul locuitorilor Capitalei, care sunt, conform statisticilor, mai implicați în evoluția politicii decât provincialii. Totodată, bucureștenii nu fac parte din nucleul dur de electori ai PSD.
A treia opțiune a bucureștenilor este PDL, cu un procent de 15%, urmat de Mișcarea Populară și PPDD, ambele cu 5%. Sub acest prag se află formațiuni precum Alianța D.A. sau PRM, cu procente de 3%.
La întrebarea ”Credeți că pentru alegerile Prezidențiale din 2014, PNL și PSD ar trebui să susțină același candidat?”, 36% dintre cei intervievați au răspuns ”da”, 38% - ”nu”, iar 26% au preferat să se abțină.
Sondajul a fost realizat în perioada 28.09 - 8.10. 2013, pe un eșantion de 1.800 persoane adulte de 18 ani și peste și acceptă o eroare maximă de +/- 2,31%. Eșantionul este probabilist, stratificat, iar interviurile au fost realizate față în față cu respondentul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News