Sondaj alegeri 2024: Cine e favorit la locale Râmnicu Vâlcea
Data publicării:
Autor: Anca Murgoci
WhatsApp
Un sondaj dat publicităţii marţi arată că dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri locale, actualul primar al Râmnicului, Mircia Gutău, ar câştiga detaşat încă un mandat, indiferent de partidul pe listele căruia ar candida, în calcul fiind luate trei formaţiuni politice.

Astfel, potrivit datelor sondajului, 68,9% dintre respondenţi ar vota cu Mircia Gutău dacă acesta ar candida din partea AUR, 69% dacă ar candida din partea PNL, în timp ce dacă ar candida de la PSD actualul edil al Râmnicului ar fi votat de 72,6% dintre respondenţi.

Mircia Gutău este şi politicianul vâlcean în care râmnicenii au cea mai mare încredere, 28,4% dintre persoanele chestionate răspunzând că au foarte multă încredere în el, 39,8% că au multă încredere, 16,3% că au puţină încredere şi doar 8,8% că nu au deloc încredere în el.

În ceea ce priveşte activitate actualului primar al Râmnicului de până acum, 39,3% dintre respondenţi au declarat că sunt foarte mulţumiţi, 43,3 % că sunt mai degrabă mulţumiţi, 11,3% că sunt mai degrabă nemulţumiţi, iar 6,1% că sunt foarte nemulţumiţi.

Sondajul a fost realizat în perioada 22-23 aprilie 2023 de către Biroul de Cercetări Sociale (BCS), pe un eşantion local de 1.107 persoane şi a fost comandat de Mircia Gutău. Gutău a fost ales luna trecută preşedinte al Partidului Ecologist Român, formaţiune politică din partea căreia a câştigat ultimele două mandate de primar al Râmnicului, din cele patru de până acum, însă, după cum a declarat, luni, la o emisiune a unei televiziuni locale, la viitoarele alegeri nu va mai candida din partea acestui partid, scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel