Data publicării:

Sonda spaţială Hayabusa2, pregătită de punctul culminant al misiunii sale

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Stiri
WhatsApp

Sonda spaţială japoneză Hayabusa2 se pregăteşte, joi, pentru punctul culminant al misiunii sale interstelare începută la sfârşitul anului 2014: aterizarea în craterul creat artificial pe asteroidul Ryugu în vederea prelevării de eşantioane din subsol, relatează AFP.

Agenţia Japoneză de Explorare Aerospaţială (JAXA) a dat miercuri dimineaţă undă verde pentru începerea coborârii sondei aflate de obicei pe orbită, la aproximativ douăzeci de kilometri distanţă de asteroid.

Hayabusa2 îşi va asuma pentru a doua oară riscul de a atinge corpul ceresc în jurul căruia orbitează de câteva luni, de data aceasta pentru a colecta mostre din subsol.

Hayabusa2 a lansat, în aprilie, un proiectil spre asteroidul Ryugu cu scopul de a forma un crater şi a colecta materialul rezultat.

Fotografiile realizate dezvăluie pe marginea craterului o materie "evident diferită", cea care îi interesează pe cercetători. "Abia aştept să o analizez", a declarat Makoto Yoshikawa, unul dintre responsabilii misiunii din cadrul JAXA.

Oamenii de ştiinţă cred că asteroidul conţine cantităţi relativ mari de materie organică şi apă, cu o vechime de aproximativ 4,6 miliarde de ani, de când s-a născut sistemul solar.

Va fi cea de-a doua asolizare, însă acest lucru nu schimbă nimic, prima sau a doua, este întotdeauna o provocare, a subliniat un alt responsabil al misiunii din cadrul JAXA, Yuichi Tsuda, în cadrul unei conferinţe de presă.

Hayabusa2 a avut un prim contact cu asteroidul în luna februarie pentru a colecta mostre de sol de pe suprafaţa acestuia.

A doua tentativă, de joi, prezintă un risc major, cel al unui eventual accident şi pierderea eşantioanelor colectate în timpul precedentei asolizări.

Ryugu versus Bennu

Aceasta va fi provocarea finală a acestei misiuni ambiţioase înainte de revenirea sondei spaţiale pe Pământ, programată anul viitor.

Aventura Hayabusa2 a început la 3 decembrie 2014 când a fost lansată de la centrul spaţial Tanegashima din sudul Japoniei. Sonda a călătorit apoi 3,2 miliarde de kilometri pentru a ajunge la Ryugu, care orbitează Soarele şi se află la 340 de milioane de kilometri de Pământ, distanţă ce este imposibil de parcurs în linie dreaptă.

Sonda Hayabusa2 a ajuns în iunie 2018 în proximitatea asteroidului, un corp ceresc cu diametrul de 900 de metri care datează de la începuturile formării sistemului solar. Este programată să se despartă de acesta în decembrie 2019 şi să revină pe Terra, împreună cu mostrele colectate, în decembrie 2020.

Sonda a lansat în luna octombrie un mic robot franco-german, Mascot, care a lucrat peste 17 de ore pentru a analiza compoziţia solului acestui corp ceresc primitiv, în speranţa de a înţelege mai bine formarea sistemului solar.
                
Scopul final al misiunii este acela de a contribui la îmbogăţirea cunoştinţelor despre mediul nostru spaţial "pentru a înţelege apariţia vieţii pe Pământ", potrivit Jaxa.

Agenţia spaţială niponă nu se află la prima astfel de tentativă. O misiune anterioară similară, Hayabusa, a permis colectarea de mostre de sol de pe asteroidul Itokawa însă s-a confruntat cu numeroase peripeţii. În cele din urmă, misiunea Hayabusa a fost declarată un succes.

O altă sondă, Osiris-Rex a agenţiei spaţiale americane NASA, se află în prezent în preajma asteroidului Bennu, care are un diametru de doar 490 de metri. Este de aşteptat un contact fizic între sondă şi acest asteroid, însă operaţiunea este considerată complexă din cauza suprafeţei care nu este netedă.

În 2023, Osiris-Rex eset programată să revină pe Pământ cu eşantioane de pe suprafaţa lui Bennu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel