Data publicării:
Somnul rațiunii naște un monstru
Un tabloid a publicat câteva fotografii cu șeful Administrației Prezidențiale, la Belgrad. Asta fac tabloidele: încearcă să surpindă oameni cu notorietate în posturi/momente defavorabile. Tabloidul există pentru divertisment, emoție, timp liber, nu pentru analize profunde, sau pentru deontologie.
Presa serioasă, televiziunile de știri, ziarele ”adânci” s-au repezit să preia poza, ba au și prelucrat-o, eliminând watermark-ul, că doar n-o să credem că tabloidul și-a pus sigla, apoi a distribuit imaginea în redacții, ”nesemnată”.
Ce mi se pare trist este că nimeni nu a pus întrebarea ”Da, și?”. Care e problema, dacă Dan Mihalache a ațipit? Cei din jurul său fac fiecare altceva: se uită pe mobil, discută unul cu altul ... este clar că personalul celor doi președinți se află în pauză. Am văzut oameni ațipind câteva minute în pauza unor conferințe internaționale. Știu un ministru care preda dimineața în facultate, iar la Minister lucra până la unu noaptea. Mai ciupea câteva minute de somn în mașină, sau între două întâlniri, la birou. Am văzut în vreo două-trei filme americane cu subiect politic cum ațipeau candidații, sau staff-ul lor, în avion sau în autobuzul electoral.
Pe vremuri, presa dezvăluia marile afaceri ale politicienilor. Descifra mesajul ascuns în vorbe. Jurnaliștii făceau anchete sau reportaje după care se luau procurorii. Acum, ”dezvăluie” citate din stenograme și toacă o zi lumină poza dintr-un tabloid. Nu necesită efort de gândire, nu alergătură, nu surse, nici riscuri, doar conexiune internet.
Habar n-am dacă Mihalache e bun sau rău, dacă merită sau nu să fie consilier. Pot să fiu sau nu de acord cu președintele Iohannis, în general, dar sigur-sigur e treaba domniei sale pe cine numește în staff. Nu a filozofilor, nici a tabloizilor.
Treaba presei este să-l desființeze, dacă poate, pe șeful Administrației Prezidențiale. Cu anchete, dezvăluiri, analize politice, nu cu poze care, de fapt, nu demonstrează nimic. Mai grav decât somnul unuia, într-o pauză, e pauza pe care o ia, pentru somn, rațiunea. Asta poate transforma Internetul într-un monstru.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News