În acest context, jurnalistul Val Vâlcu a venit cu o soluție în războiul liderului PSD cu ambasadorii. "Dacă au cunoștințe de astfel de fapte, de ce miniștrii nu depun plângeri la Direcția Națională Anticorupție? Aceasta este singura soluție pentru ca Liviu Dragnea să afle răspunsul", a spus ziaristul.
Amintim că Alianța D.A., mai precis Mona Muscă și Eugen Nicolăescu, au depus nenumărate plângeri împotriva unor miniștri ai Guvernului Năstase. La fel fac și politicieni din PNL și USR, în schimb, PSD, cel puțin până în prezent, doar a aruncat informații vagi.
Liviu Dragnea a spus joi: "Şi eu sunt îngrijorat când ambasadorii merg la miniştri în fiecare zi să promoveze interesele unor companii străine. Cine ştie, poate cineva se gândeşte că şi asta înseamnă acte de corupţie. Că sigur că dacă aţi merge dumneavoastră la ministru să promovaţi interesele companiei domnului Muscă (n.r. proprietarul Combinatului agroalimentar Curtici pe care l-a vizitat joi) veţi avea o problemă. Eu zic să fim mai calmi. O să vedem ce spun specialiştii, ce spun judecătorii, ce spun ceilalţi oameni care nu au interese personale, ci care vor doar ca justiţia din România să funcţioneze şi judecătorii să fie protejaţi. Să nu fim în situaţia în care preşedinta Curţii Supreme să fie certată de nişte procurori. Aşa ceva nu e posibil. Fiecare avem îngrijorările noastre şi fiecare cu îngrijorările lui mergem înainte pentru România".
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- Bătrânica din Germania e istorie: Acum, toți samsarii merg la grădiniță! Nouă tactică pe piața auto second hand
- SONDAJ de ultimă oră pentru Primăria Capitalei: Procentul celor 27% pe care-i vor și de care se tem, deopotrivă, candidații
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei