Data publicării:

Soluție la Bistrița pentru virusul care provoacă vărsatul prunilor, Plum-pox

Autor: DCNews Team | Categorie: Economie
WhatsApp
Peste 70% dintre livezile de prun din România sunt afectate de o boală virală, descoperită în Bulgaria, în 1918. Boala s-a răspândit pe toate continentele, reducând mai mult sau mai puțin producția, în funcție de condițiile specifice.


Cercetătorii din Statele Unite au dezvoltat un soi rezistent la "vărsatul prunului", dar acesta trebuie aclimatizat în Europa. Specialiștii de la Stațiunea de Cercetare Bistrița au reușit să atragă fonduri europene și un grant american, pentru a înființa primul lot de pruni rezistenți la virusul Plum-pox. În lotul transgenic, niciun singur pom nu a fost contaminat.Cercetătorii români lucrează la un dosar de notificare pentru autoritățile europene, sperând ca din 2019 să poată introduce în fermele românești acest nou soi.

Din păcate, nu există o metodă curativă pentru combaterea acestui virus, explică dr. Ing. Ioan Zagrai pentru Stiriagricole.ro. Țările bogate din Europa, unde virusul nici nu este așa de răspândit, își permit să taie pomii infectați, reducând contaminările. În România, o astfel de metodă ar însemna defrișarea tuturor plantațiilor de prun, ceea ce este inacceptabil. Infectarea pomilor cu virusul Plum-pox, mai ales a soiurilor sensibile, provoacă o cădere prematură a fructelor, deformarea lor, dezechilibre între zahăr si aciditate, necroze în pulpă, fructele devenind improprii consumului, a adăugat secretarul științific al SCDP Bistrița.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel