În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
”În perioada mai-iunie 2012 – mai 2015, inculpatul Wigler Solmon, în calitate de consilier personal al primarului general al municipiului București, a pretins, în mai multe rânduri, suma de 230.000 euro și a primit, în mai multe tranșe, suma de 179.000 euro de la un o persoană (martor denunțător) pentru a interveni pe lângă funcționari din aparatul administrativ al primarului general al municipiului București și consilieri din cadrul consiliului general al municipiului București, lăsând să se creadă că are influență asupra acestora, în vederea inițierii și votării unor proiecte de hotărâre. Aceste hotărâri vizau aprobarea unor planuri urbanistice zonale (PUZ) necesare edificării a trei supermarket-uri pe raza municipiului București și acceptarea unei donații de către Primăria municipiului București.
Concret, în perioada anterior menționată, inculpatul a primit suma totală de 179.000 euro, în patru tranșe, respectiv înainte și după votarea hotărârilor respective.
În același scop, la data de 28 mai 2015, denunțătorul s-a întâlnit cu inculpatul Wigler Solomon în biroul acestuia din urmă aflat în sediul Primăriei municipiului București, ocazie cu care acesta din urmă l-a asigurat că, în ședința Consiliului general al municipiului București din ziua respectivă, au fost aprobate atât proiectul de hotărâre privind acceptarea donației aferentă unuia dintre proiecte, cât și PUZ - ul pentru unul dintre supermarket-uri.
În acest context, inculpatul Wigler Solomon a convenit cu martorul denunțător ca, în data de 3 iunie 2015, să-i remită suma de 25.000 euro, urmând ca diferența până la 51.000 euro să o aducă în săptămâna 08-12 iunie 2015.
La data de 03 iunie 2015, inculpatul Wigler Solomon a fost surprins în flagrant de procurorii anticorupție în timp ce primea suma de 25.000 euro în scopul mai sus menționat.
Procurorii anticorupție au dispus disjungerea cauzei și continuarea cercetărilor față de inculpatul WIGLER SOLOMON în legătură cu pretinderea și primirea sumei de 25.000 euro de la martorul denunțător, pe care l-a asigurat că ar avea influență asupra primarul general al municipiului București, în vederea eliberării unei autorizații de construire necesare unei soluții de trafic (sens giratoriu), pentru două supermarket-uri, precum și în legătură cu alte aspecte.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București, cu propunere de a se menține măsura arestului preventiv și măsurile asigurătorii dispuse față de inculpat”.
În cauză procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații, mai precizează DNA.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- Gestul făcut de Regele Charles al III-lea față de România, chiar înainte de încoronare. Camelia Csiki: Asta mi s-a părut senzațional
- Ofertă la un supermarket din România: Un leu - în loc de 50 de bani - pentru fiecare sticlă reciclată
- Alertă meteo de grindină, vijelii și averse torențiale. Zonele vizate
- Dobânzi calculate greșit la o bancă celebră: Românii, afectați! Elena Cristian: Dacă s-a întâmplat așa ceva... există o singură explicație
- Azi începe Eurovision 2024. România nu participă, TVR nu transmite. Bine că avem mii de angajați, cu salarii mari, și audiență zero...
- BANCUL ZILEI: Secretul unei căsnicii lungi
- Eda Marcus, prezentatoare TVR, moment delicat: "Am fost scoasă de pe post pentru că eram prea drăguță"
- Klaus Iohannis, primit la Casa Albă de Joe Biden. Bogdan Chirieac: O întâlnire de consolare pentru președinte. A fost refuzat la greu
- Cum te pot îmbolnăvi sticlele de apă reutilizate. Medic: Se poate întâmpla dacă nu ai cu adevărat grijă
- Chirieac, despre ce i-a spus Biden lui Iohannis: Multă înțelepciune. Nu se schimbă nimic
- De ce ne îndeamnă astrele să ne îngrijim grădina sufletului odată cu Luna Nouă în Taur
- Lecția pe care trebuie să o învețe toți șoferii din clipul unui accident. Expert: E și vina celui care a trecut regulamentar