Data publicării:
Solomon, halucinant: De ce a propus eliminarea indemnizațiilor pentru artiști și sportivi. Îl taxează și pe Ciolacu
Adrian Solomon, președintele comisiei pentru muncă din Camera Deputaților, susține că Marcel Ciolacu nu știe legislație. El are o explicație halucinantă despre amendamentele depuse.
"În amendamentul respectiv se găseau toate indemnizațiile speciale care există în legislația românească. (...) În legile care erau făcute de colegii noștri lipsea Avocatul Poporului, lipseau cei de la CCR și mai multe alte categorii. Sportivii și ziariștii au același statut ca ceilalți în viziunea USR. În viziunea mea n-au ce să caute. (...) Decizia în forurile interioare (ale partidului - n.r.) era să eliminăm toate aceste indemnizații speciale. Alta n-am. Poate nu știau toți cei din forurile de conducere ale partidului care sunt legile", a afirmat Adrian Solomon, președintele comisiei pentru muncă din Camera Deputaților, după ședința în care a propus eliminarea pensiilor speciale pentru sportivi și artiști, scrie Mediafax.
De ce a fost depus amendamentul
Întrebat de ce a depus acest amendament, deputatul a spus: "Ca să-i văd reacția USR și a PNL". "Ei de ce se joacă cu soarta oamenilor? Sunt în toate categoriile de beneficiari oameni care au din patru în patru ani parte de astfel de tratament din partea PNL și a USR. Până la urmă trebuie să vedem. Rupem pisica în două sau numai o tundem puțin? (...) Rentele viagere au același statut, dacă vă uitați din punct de vedere juridic, ca toate celelalte chestiuni. El (proiectul - n.r.) mâine poate să pice la plen, poate să fie retrimis la comisie", a mai spus Solomon.
Indemnizații speciale
Pe de altă parte, social-democratul a precizat că nu-și dorește eliminarea indemizațiilor speciale pentru artiști și sportivi.
"Am dreptul să depun amendamente! Ei de ce au făcut inițiativele respective?", a completat deputatul PSD.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News