PDL acuză membrii Cabinetului Ponta că "au tratat cu profund dezinteres activitatea Parlamentului României", motiv pentru care lansează o solicitare inedită pentru toți componenții Guvernului: prezenţa miniştrilor la sedinţele Comisiilor Parlamentului României.
Iată întregul comunicat de presă remis de grupul parlamentar al PDL din Camera Deputaților:
"Grupul Parlamentar al Partidului Democrat Liberal din Camera Deputaţilor a susţinut şi susţine prezenţa, cel puţin o dată pe lună, a ministrului de resort la comisia de specialitate în vederea participării directe şi active la dezbaterile pe probleme de interes major.
Acest lucru a fost discutat săptămâna aceasta, la nivelul conducerii Camerei Deputaţilor, deoarece membrii Cabinetului Ponta au tratat cu profund dezinteres activitatea Parlamentului României.
Potrivit actualei forme a Regulamentului Camerei Deputaţilor, obligativitatea prezenţei miniştrilor la lucrările comisiilor este condiţionată de solicitarea participării lor. În actuala legislatură, preşedinţii comisiilor de specialitate nu au uzitat acest drept regulamentar din teama de a nu deranja membrii guvernului USL.
Pentru acest motiv, Grupul Parlamentar al PDL propune modificarea Regulamentului Camerei Deputaţilor, în sensul introducerii unei prevederi exprese prin care membrii cabinetului să fie obligaţi să participe la lucrările comisiei de specialitate, fără a mai fi nevoie de solicitarea expresă a preşedintelui comisiei.
Grupul Parlamentar al PDL îi solicită lui Victor Ponta ca miniştrii USL să nu-şi mai delege în relaţia cu Parlamentul atribuţiile la nivel de directori din minister sau alţi funcţionari. Dezaprobăm această manevră prin care Guvernul evită orice asumare a răspunderii ignorând în acest fel cea mai importantă instituţie a democraţiei româneşti".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- Alertă meteo de grindină, vijelii și averse torențiale. Zonele vizate
- Gestul făcut de Regele Charles al III-lea față de România, chiar înainte de încoronare. Camelia Csiki: Asta mi s-a părut senzațional
- Azi începe Eurovision 2024. România nu participă, TVR nu transmite. Bine că avem mii de angajați, cu salarii mari, și audiență zero...
- BANCUL ZILEI: Secretul unei căsnicii lungi
- Ofertă la un supermarket din România: Un leu - în loc de 50 de bani - pentru fiecare sticlă reciclată
- Eda Marcus, prezentatoare TVR, moment delicat: "Am fost scoasă de pe post pentru că eram prea drăguță"
- Dobânzi calculate greșit la o bancă celebră: Românii, afectați! Elena Cristian: Dacă s-a întâmplat așa ceva... există o singură explicație
- Klaus Iohannis, primit la Casa Albă de Joe Biden. Bogdan Chirieac: O întâlnire de consolare pentru președinte. A fost refuzat la greu
- Cum te pot îmbolnăvi sticlele de apă reutilizate. Medic: Se poate întâmpla dacă nu ai cu adevărat grijă