Data publicării:

Soldaţii şi gradaţii profesionişti, menţinuţi în activitate până la 55 de ani

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Propunerea legislativă care prevede majorarea de la 50 la 55 de ani a limitei maxime de vârstă până la care soldaţii şi gradaţii profesionişti să fie menţinuţi în activitate a trecut tacit, miercuri, în Camera deputaților. Camera Deputaţilor este prima Cameră sesizată, Senatul fiind for decizional.

Propunerea legislativă a fost iniţiată de parlamentarii Gabriel Oprea, Mircea Duşă, Ion Răducanu (UNPR), Gheorghe Emacu (UNPR) şi Ion Mocioalcă (PSD).

Vicepremierul Gabriel Oprea şi ministrul Apărării, Mircea Duşa, au iniţiat o propunere legislativă privind mărirea de la 50 la 55 de ani a vârstei până la care soldaţii şi gradaţii profesionişti pot fi menţinuţi în activitate.

Propunerea legislativă priveşte modificarea Legii nr. 384 din 10 octombrie 2006 privind statutul soldaţilor şi gradaţilor profesionişti cu modificările şi completările ulterioare şi urmăreşte, în principal, mărirea vârstei până la care soldaţii şi gradaţii profesionişti pot fi menţinuţi în activitate, de la 50 la 55 de ani, dacă îndeplinesc condiţiile specifice şi trec probele psihologice, fizice şi de evaluare finală.

Citește și: Gabriel Oprea, propunere legislativă pentru modificarea vârstei de pensionare a soldaților, de la 50 la 55 de ani

Propunerea legislativă va modifica alineatul (2) al art. 35 din Legea 384/2006, care va avea următorul cuprins: "Limita maximă de vârstă până la care soldaţii şi gradaţii profesionişti pot fi menţinuţi în activitate se stabileşte prin ordin al ministrului Apărării naţionale, dar nu poate depăşi 55 de ani".

În expunerea de motive a propunerii legislative se arată că, în prezent, ministerul Apărării este nevoit să renunţe la serviciile soldaţilor şi gradaţilor profesionişti tocmai când aceştia au cea mai mare experienţă, de multe ori dobândită în repetate misiuni externe sau în teatrele de operaţii, din cauza limitării impuse de actuala legislaţie.

Citește și: Generalii SRI, SIE, SPP, menținuți în activitate și după împlinirea vârstei de pensionare

"Există o diferenţiere nejustificată între statutul cadrelor militare şi statutul soldaţilor şi gradaţilor profesionişti în ceea ce priveşte dreptul la pensie - la vârsta de 50 de ani soldaţii şi gradaţii profesionişti rămân fără ocupaţie. Nu sunt nici măcar şomeri! În această situaţie, soldaţii şi gradaţii profesionişti sunt expuşi liberului arbitru al pieţei forţei de muncă, care nu le mai permite găsirea unui loc de muncă decât cu mare greutate", se arată în expunerea de motive a propunerii legislative.

"Profesionişti ai Armatei române îşi sacrifică tinereţea - cea mai plină de resurse fizice şi intelectuale, dar şi cea mai mobilizatoare parte a vieţii - pentru ca atunci când au mai multă experienţă, şi când sunt expuşi pe piaţa forţei de muncă, respectiv la 50 de ani, instituţia militară renunţă la serviciile lor, mulţumindu-le pentru activitatea depusă, dar neacordându-le nici cel mai mic ajutor în viaţa civilă" se mai arată în expunerea de motive.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel