Data publicării:

"Soldaţii. Poveste din Ferentari", întrerupt de proteste. Producător:" E de domeniul fantasticului"

Autor: Sebastian Florea | Categorie: Cultura
WhatsApp
Muzeul Național al Țăranului
Muzeul Național al Țăranului

Proiecţia de joi a filmului 'Soldaţii. Poveste din Ferentari', de la Muzeul Naţional al Ţăranului Român, a fost întreruptă, pentru câteva minute, în urma protestelor câtorva spectatori.

Alegeri prezidentiale 2024

Aproximativ 10 persoane au făcut gălăgie şi au proiectat lumini pe ecran la câteva minute de la începerea filmului. Proiecţia a fost oprită, pentru câteva minute, timp în care o parte dintre persoane au fost escortate afară de poliţie, iar alte persoane au ales să iasă din sala de film.

Cu o oră înaintea proiecţiei lungmetrajului, aproximativ 30 de persoane, îmbrăcate în port naţional, cu steaguri şi icoane, au protestat la intrarea în Muzeul Naţional al Ţăranului Român faţă de prezentarea unui film 'imoral' în incinta instituţiei. De altfel, în timpul protestului, au fost afişat un banner pe care scria 'Opriţi propaganda homosexuală în Muzeul Ţăranului Român'.

Ne-am făcut şi noi datoria de ţărani

Unul dintre protestatari, Dan Ciprian Grăjdeanu, de la 'Frăţia Ortodoxă Sfântul Mare Mucenic Gheorghe purtătorul de Biruinţă' a spus că Muzeul Ţăranului Român este 'un templu unde se păstrează valori'. 'Am ruga direcţiunea muzeului ca filmele cu caracter imoral să fie îndemnate să meargă spre centrele comerciale cu foarte multe săli. (...) E clar că rularea filmelor imorale în cadrul Muzeului Ţăranului Român e pentru a ataca aceste valori româneşti şi ne-am făcut şi noi datoria de ţărani să venim aici şi să spunem o rugăciune pentru neamul românesc, să cântăm un cântec patriotic', a afirmat el.

Protestatarii au cântat şi 'Avem o ţară' de Radu Gyr. Producătorul şi distribuitorul filmului, Ada Solomon, a declarat că protestele au loc 'în necunoştinţă de cauză'.

'Lucrurile sunt judecate în necunoştinţă de cauză. Pentru mine, 'Soldaţii, Poveste din Ferentari' este un film despre singurătate, care vorbeşte despre nevoia unui cămin, care vorbeşte de nevoia unei familii, a unei comunităţi, (...) vorbeşte despre sărăcie şi, dincolo de asta, da, e şi o poveste de iubire între doi bărbaţi', a evidenţiat ea. Totodată, ea a subliniat că filmul nu are 'nimic exhibiţionist, nimic explicit'.

De domeniul fantasticului ca un spectacol să fie apărat de forţele de ordine

Ada Solomon a abordat şi tema protestelor şi a precizat că 'filmul nu se proiectează la Muzeul Ţăranului Român, se proiectează la cinema-ul european din incinta complexului Muzeului Ţăranului Român'. 'Mi se pare absolut de domeniul fantasticului ca un spectacol să trebuiască să fie apărat de forţele de ordine. Mi se pare extraordinar că forţele de ordine protejează libertatea de expresie', a spus ea.

'Soldaţii. Poveste din Ferentari' este debutul în lungmetraj de ficţiune al Ivanei Mladenovic şi este adaptarea romanului omonim de Adrian Schiop. Filmul spune povestea lui Adi, un antropolog care se mută în cartierul Ferentari şi încearcă să se documenteze pentru un doctorat în manele. În Ferentari îl întâlneşte pe Alberto, un rom sărac, fost puşcăriaş, cu care începe o relaţie. Lungmetrajul are rating 'N-15'.

[citeste si]

Anterior, Muzeul Naţional al Ţăranului Român a transmis miercuri că 'nu are calitatea de a cenzura conţinutul unei proiecţii cinematografice care în prealabil a obţinut de la autorităţile competente toate avizele şi certificatele de rating impuse de lege'. Protestul de joi a avut loc la câteva zile după un incident similar, tot la MNŢR. Proiecţia filmului '120 BPM/bătăi pe minut' de la Muzeul Ţăranului Român a fost întreruptă duminică seara de un grup de persoane, care au început să cânte imnul naţional şi cântece religioase.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel