Data publicării:

Șoferul unei Tesla, mort în urma unui accident, raportase probleme cu sistemul Autopilot

Autor: Neagoe Narcis-Florentin | Categorie: Tehnologie
WhatsApp

Inginerul Apple ucis într-un accident fatal în zona Mountain View, California, raportase probleme cu sistemul.

Inginerul Apple ucis într-un accident fatal în zona Mountain View, California, în martie 2018, raportase problemele legate de sistemul Autopilot, a transmis Reuters. În alte drumuri de dinaintea celui care avea să-i curme viața, Walter Huang, cunoscut drept Wei Lun Huang, raportase că mașina a virat de pe autostradă, conform The Verge.

După accidentul fatal, fratele lui Huang a spus că acesta a vorbit despre comportamentul mașinii din timpul sesiunilor de condus autonom și a mărturisit că autoturismul a virat spre parapetul autostrăzii. După primul incident, Huang s-a plâns la reprezentanța Tesla, dar specialiștii nu au reușit să repete problema.

Autopilot defect

Tesla confirmase în trecut că Autopilot era activat în momentul accidentului care a dus la moartea inginerului. Compania a insistat că a fost vina lui Huang, care primise mai multe „avertizări de preluare a volanului", și că singurul mod în care putea să se producă tragedia era scenariul în care acesta nu era atent.

Familia lui Huang a dat în judecată Tesla, acuzând că Model X-ul a avut „hibe" de design, iar rapoartele accidentului au relatat că autoturismul a accelerat chiar înaintea impactului. Același raport a dezvăluit că mâinile șoferului nu erau detectate pe volan, la 6 secunde înainte de accident.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel