Data publicării:
Șoferii „drogați” din cauza unui covrig cu mac. Predoiu explică: Legea nu-i permite polițistului să-i lase să plece / video
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a fost invitat la interviurile DC NEWS unde a vorbit despre deciziile luate privind OUG 84.
Analistul politic Bogdan Chirieac a descris situația în care, există posibilitatea ca după ce un șofer a mâncat un covrig cu mac sau a luat un Nurofen, aparatul drug-test, care e extrem de sensibil, să indice un rezultat pozitiv. Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a explicat că polițistul are obligația legală de a proteja siguranța traficului și a cetățenilor, iar una dintre procedurile importante este să scoată temporar din trafic pe cei care prezintă un pericol, conform rezultatelor aparatului de testare.
„Domnule ministru, mă oprește în trafic, am mâncat un covrig cu mac. Aparatul drug-test, care e extrem de sensibil, îmi sesizează că am luat un Nurofen, că sunt răcit, sau am mâncat un covrig cu mac. Niciuna dintre cele două substanțe nu ar trebui să mă împiedice să conduc un autovehicul. Eu, de bună credință, suflu. Polițistul, de bună credință, spune: „Ați ieșit pozitiv. Vă rog să depuneți permisul, mergeți la IML.” Mă duc la IML și acolo, conform datelor din presa de astăzi, mă pot trezi că îmi dă răspunsul după 8 luni de zile, fiindcă IML-ul este supraaglomerat, nu face față.
Aparatele de la INML înțeleg că sunt cumpărate în 2007-2008, pe fonduri europene. În 15 ani tehnologia a avansat. Înțeleg că la INML iese un test o dată la 15 minute, în cea mai bună situație, dar proba trebuie pregătită aproape 24 de ore pentru a fi băgată în aparat. Aparatele noi pot face un test la 3 minute, deci sensibil de 5 ori mai repede. Se poate întâmpla ca 8 luni de zile să rămân fără permis, după care se constată că nu am avut nicio substanță, că a fost fals-pozitiv. Sunteți conștient că există și această posibilitate. Înțeleg că s-au și întâmplat astfel de lucruri.", a spus Bogdan Chirieac.
„Bineînțeles că sunt conștient. V-ați dus direct la dilema care e miezul dezbaterii. Care este, de fapt, miezul problemei? Ce se întâmplă în situația în care cetățeanul testat pozitiv e de bună credință și știe că nu a luat droguri? În acel moment, noi, în realitate, avem următoarea ipoteză: am în stradă un agent de poliție care are obligația legală să protejeze siguranța în trafic, viața și siguranța dumneavoastră, a mea și a tuturor.
Cum face asta? Prin multe proceduri, dar una foarte importantă este să scoată din trafic, temporar, pe cel care prezintă un pericol sau este evident că poate prezenta un pericol. Acest „evident” i-l arată aparatul, de aceea s-au inventat.", a spus Cătălin Predoiu.
Foto: Crișan Andreescu
Legea nu-i permite polițistului să lase șoferul să plece
Ministrul a explicat că polițistul nu poate ignora un rezultat pozitiv al aparatului de testare, deoarece legea îi impune să protejeze siguranța traficului. În acest caz, polițistul trebuie să retragă temporar permisul cetățeanului. Ulterior, cetățeanul trebuie să meargă la INML pentru o verificare biologică.
„Agentul de poliție se află în situația în care aparatul îi spune așa: „Ai în față un potențial pericol”. Legea nu-l lasă să-i dea drumul. Atunci, dilema este între a da întâietate acestei măsuri de protecție a traficului și a ignora temporar disconfortul unui cetățean de bună credință, care se vede cu permisul retras.
Din acel moment începe o altă etapă a procedurii care nu mai are legătură cu Poliția, are legătură cu statul, dar nu cu Poliția, etapă în care cetățeanul de bună credință se duce la INML și spune: „Am fost testat pozitiv, trebuie să fiu verificat biologic că așa doresc” sau „Am refuzat testul pentru că nu am încredere în el". E dreptul fiecăruia.
În acel moment, statul trebuie să dea un răspuns rapid, dar nu mai e treaba polițistului. În orice caz, polițistul nu-l poate lăsa să meargă pentru că îi spune legea, iar legea, în mod rațional, în toată lumea, face acest lucru.", a spus Cătălin Predoiu.
„E incorect față de individ"
Cătălin Predoiu a explicat că procedura de suspendare a permisului nu încalcă prezumția de nevinovăție, deoarece aceasta se aplică doar în dreptul penal, iar în acest caz este vorba de o măsură administrativă și temporară. Predoiu a subliniat că singura soluție pentru a remedia situația este ca răspunsul la verificările biologice să fie oferit rapid de INML.
„Deci mi-a luat permisul că sunt răcit și am luat un Nurofen.”, a spus Bogdan Chirieac.
„S-a spus că înfrânge prezumția de nevinovăție această procedură. Dacă e să fim riguroși, prezumția de nevinovăție operează în dreptul penal în legătură cu o acuzație penală. Aici nu vorbim de acuzații penale, vorbim de o procedură administrativă și temporară.
Așa e, cum spuneți dumneavoastră, e incorect față de individ, de aceea singurul remediu este ca răspunsul la supraverificarea biologică să vină rapid, adică răspunsul INML să vină rapid, așa cum vine și în alte state, 4-7 zile cel mult, în funcție de capacitatea fiecăruia.
De aici a apărut această controversă, pentru că, altfel, diferențe nu au fost sub acest aspect, adică până la intrarea în vigoare a acestei ordonanțe, tot aia era situația, plus dosarul penal.", a spus Cătălin Predoiu la interviurile DC NEWS.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News