Razie a poliţiei în Bucureşti. 25 de şoferi au rămas fără permis
Data publicării:
Autor: Mihai Ciobanu
WhatsApp
Polițiștii au verificat, vineri noapte, șoferii din Capitală, iar în urma controalelor, au fost reținute 25 de permise de conducere pentru conducerea sub influența alcoolului sau a drogurilor și au fost întocmite șapte dosare penale. Totodată, au fost aplicate amenzi de peste 80.000 lei.

În noaptea de vineri spre sâmbătă, politiștii Brigăzii Rutiere au acționat pe principalele artere ale Capitalei și au verificat șoferii, pentru a-i depista pe cei care au consumat băuturi alcoolice sau droguri.

„Au fost aplicate 132 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 83.000 lei și au fost reținute 25 permise de conducere, cele mai multe pentru conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive, nerespectarea regimului legal de viteză și pentru nerespectarea semnificației culorii roșii a semaforului electric.

De asemenea, au fost întocmite 7 dosare penale, în special pentru conducerea unui autovehicul de către persoane aflate sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive, pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere sau având dreptul de a conduce suspendat”, informează Brigada Rutieră.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel