Un proiect de lege al partidului Conservator şi al partidului Verzilor vrea să întărească legislaţia austriacă în domeniul rutier şi să o aducă mai aproape de cea a Germaniei sau Elveţiei. Astfel, pentru că autorităţile spun că fenomenul curselor ilegale de stradă a luat amploare, se urmăreşte confiscarea maşinii celor care depăşesc limita de viteză legală.
"Având în vedere viteza cu care circulă unii, e clar că nu sunt în controlul propriului vehicul. Maşina devine o armă imposibil de controlat şi un pericol pentru oamenii complet nevinovaţi", a transmis Leonore Gewessler, ministrul Transporturilor, conform Reuters.
Astfel, cei care vor înregistra viteze mai mari de 60 km/h peste limita legală de 50 km/h în oraşe sau cu 70 km/h peste limita legală în afara oraşelor, va rămâne fără maşină pentru două săptămâni.
Cei care repetă infracţiunea vor rămâne definitiv fără maşină, iar vehiculul va fi vândut la licitaţie, mai transmite Gewessler.
"Cel care nu mai are maşină nu mai poate depăşi viteza. Este motivul pentru care această măsură este funcţională în multe ţări, pentru că loveşte unde doare şi protejează populaţia generală", a mai arătat ministrul.
Inginer român de la Mercedes Benz: De ce mașinile nu mai ”țin astăzi așa cum țineau adevăratele mașini mai vechi?"
Paul Danci, expert în siguranță funcțională și securitate cibernetică la Mercedes-Benz în Sindelfingen, Germania, a abordat pe o reţea de socializare mitul conform căruia maşinile fabricate astăzi nu sunt la fel de rezistente precum cele de acum 40-50 de ani.
”Nu se mai fac mașini astăzi așa cum se făceau mai demult”.
Pe de o parte e adevărat dar nu pentru că cei care le făceau mai demult erau mai buni și cei de astăzi sunt mai puțin buni.
Tehnologia a evoluat și ce exista în urmă cu 30-40 de ani în industrie e incomparabil cu ce există acum. Tehnologia, era probabil chiar rudimentară comparat cu ce există astăzi în industria automotive.
De ce mașinile nu mai ”țin„ astăzi așa cum țineau ”adevăratele mașini mai vechi"?
Unul dintre motive: construcția și apoi mentenanța mașinilor este puternic reglementată de către state, diferite comisii internaționale, etc. În trecut fiecare putea face ce vrea, dar astăzi procesul să lansezi o mașină nouă este extrem de complicat. Aceste reglementări introduc condiții noi de producție și întreținere care cresc costurile în timp și mașinile vechi nu vor fi rentabile.
Câteva dintre reglementările actuale și cele care vor veni în 2023 și mai departe:
- Materialele trebuie să fie reciclabile în proporție de X%, proporția se schimbă periodic. Asta înseamnă că peste 20, 30, 40 de ani, tehnologia de reciclare trebuie să fie disponibilă. În puține cazuri o tehnologie de astăzi va fi disponibilă peste 40 de ani, deci viața mașinilor este limitată de asta.
- În cazul motoarelor termice, normele de poluare sunt tot mai stricte și mașinile mai vechi poluează mai mult deci cei care fac legislația vor să scape cât de repede de mașinile considerate vechi. ”Mașină veche” va fi tot mai ”tânără”. Dacă în 2022, o mașină veche este considerată o mașină care are 20 de ani, în viitor, veche va fi 7-10 ani.
- Multe mașini premium care se produc astăzi au în spate servicii software în cloud care sunt folosite să trimită sau să primească date de la/la mașini. Va fi ineficient și costisitor pentru firmele de mașini să mențină în funcție aceste servicii din cloud pentru 20-30 ani. O durată de 7 – 12 ani ar putea fi acceptabil. În viitor tot mai multe mașini vor avea servicii cloud, nu doar cele premium.
- Noile legi în domeniul securității cibernetice cere ca producătorul de mașini să se asigure că o mașină este securizată cât timp e funcțională. Asta nu o poate face doar producătorul, ci trebuie să colaboreze cu companiile care au făcut software-ul din mașină, cei care au produs procesoarele, memorii, PCB-urile și altele. Multe firme probabil nici nu vor mai exista pe piață peste 30 de ani, deci producătorul de mașini (OEM) nu va avea cu cine să mențină securitatea mașinilor până se va termina ciclul de viață. Asta din nou limitează durata de viață a mașinii.
- Piesele de schimb trebuie să treacă prin procesele de mai sus (reciclare, securitate, siguranță, etc.), deci pe piața componentelor de mașini trebuie să existe piese cât timp o mașină mai este pe ”activă”. Este foarte greu de întreținut mediul de lucru, echipamentele, software-ul folosit pentru a configura, adapta o piesă de schimb într-o mașină veche peste 20 de ani, cu perspectiva actuală. Componentele sunt securizate, deci este nevoie de aplicații speciale pentru a putea schimba ceva în mașină.
- Tehnologia evoluează mult mai repede comparat cu acum 30-40 de ani. Un exemplu ar fi, calculatoarele cuantice. Când acestea vor fi utilizabile pe scară largă, toți algoritmii de securitate cibernetică sunt vulnerabili în fața lor. Asta înseamnă că toate datele ”secrete” stocate în mașini vor fi vulnerabile. Nimeni nu va chema în service mașinile vechi pentru a schimba securitatea, nici nu va fi tehnic posibil. Acesta este doar un exemplu dar urmează tehnologii ca și blockchain sau altele.
Mașinile vor migra spre conceptul de ”serviciu”. Adică ”mașina ca serviciu” nu ca și bun independent deținut de o entitate. Va fi costisitor în viitor, să zicem în 10 ani de acum, să întreții o mașină care are în spate servicii de date care trebuie să asigure date, securitate, actualizări de software, etc. Pe lângă costurile de achiziție și costurile de reparație vor trebui plătite tot felul de abonamente pentru că mașină e conectată și trebuie întreținută. Întreținerea nu va fi doar mecanică sau electronică ci și software.
În concluzie, în condițiile preconizate, mașinile produse începând cu 2022-2023 vor avea o durată de viață de aproximativ 7-12 ani. Dupa ce durata de viață oficială se va termina, probabil nu se mai găsesc piese de schimb de la producătorul original sau cei ce au licențe de producție, nu mai există suport pentru multe din serviciile cloud din mașină, garanție, programele de diagnoză nu vor mai funcționa și probabil nu se va mai putea vinde prin reprezentațele oficiale. Poate vor apărea și altele efecte...
Concepte similare ca și cele de mai sus se aplică astăzi la produsele electronice ca și telefoane, calculatoare, electrocasnice, etc", a scris Paul Danci pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- A murit Naomy, cea mai controversată vedetă a anilor 2000
- Când începe explorarea Cartofului de Aur, cel mai "scump" asteroid din spațiu, estimat la 10.000 de cvadrilioane de dolari. NASA a făcut anunțul
- Semafoarele care educă șoferii. Titi Aur: Spania are de foarte mult timp introdus acest sistem. E demonstrat 100% că sunt utile / video
- Adrian Negrescu: Va fi primul Paște fără miel pentru majoritatea românilor, în condițiile în care prețul cărnii a atins un nivel fără precedent în ultimii 30 de ani
- Weekendul 19-21 aprilie, marcat de un eveniment nemaiîntâlnit din 1941 încoace. Daniela Simulescu: Nu ne plictisim deloc zilele ce urmează!
- Prima luptă între un pilot uman și un avion controlat de inteligența artificială: Un "moment de transformare în istoria aerospațială"
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu
- Paradox cu judecătoarea care nu știa că Sebi a murit. Motivul pentru care a făcut „gogonate“ în sala de judecată / video
- Klaus Iohannis, în Republica Coreea. E prima țară din regiunea Asia-Pacific cu care România a ridicat relațiile la nivel de Parteneriat Strategic, semnat în 2008
- Au început să apară supermarketuri low-cost. Locuitorii se declară încântați de prețurile mult mai mici ale produselor