Data publicării:

Societățile comerciale, sub presiuni birocratice. Situație critică

Autor: Irina Constantin | Categorie: Economie
WhatsApp

Societățile comerciale trebuie să-și ia anual un aviz de funcționare de la Primărie. Deși pe toate site-urile se găsesc actele necesare la dosar, în funcție de amplasare, sunt necesare acte diferite. 

Astfel, în București, nu doar că sunt necesare acte diferite în funcție de sector, ci dacă două filiale sunt amplasate în diferite centre comerciale, în același sector, aflate de 3 minute distanță, sunt necesare alte documente.

Situația este una complicată și necesită mult timp și multe drumuri. Dar mai ales timp. La Primărie, stai la coadă cu dosarul ore. Cel puțin două. Un singur ghișeu preia dosarele. Trecând pe lângă camera unde sunt depozitate, veți vedea maldăre de dosare, dar și persoane care stau degeaba. Mereu sunt acolo, în timp ce orice director de magazin își lasă toată activitatea zilnică pentru a lua avizul de funcționare.

[citeste si]

Și dacă mai rău nu se putea, aflați că acolo, la aceeași coadă, stau și toate persoanele din București care au nevoie de certificat de urbanism.

În plus, dacă-ți lipsește un act la verificarea rapidă de la ghișeu, îți dă dosarul înapoi, să-l completezi. Vii data viitoare! De luni până joi, pentru că vineri este închis, deși vinerea este, în comerț, una dintre zilele mai puțin încărcate.

De parcă nu ar fi de ajuns, vorbind despre un singur act, ți se transmite că va fi luat dosarul la verificare peste o lună și jumătate. Timp în care stai fără aviz, dar ai un număr de înregistrare. Și ce să vezi? Numărul de înregistrare nu te scapă de amendă. Deși, într-unul dintre cazurile care ne-au fost aduse în atenție, exista respectivul număr de înregistrare, a venit controlul și a fost dată o amendă. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel